Zeci de persoane din Harghita au fost înşelate în acest an, după ce au accesat platforme de investiţii, în unele cazuri prejudiciul fiind foarte mare, a informat IPJ Harghita.
„La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita-Serviciul de Investigaţii Criminale au fost înregistrate, de la începutul anului şi până în prezent, 42 de sesizări ale persoanelor ce au accesat platforme de investiţii. Prejudiciile variază de la 1.017,00 RON până la 176.516,00 RON, de regulă acestea sunt peste 10.000 RON. În prezent, se află în lucru 6 dosare penale la nivelul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Harghita, în care se efectuează cercetări faţă de autori necunoscuţi, ca urmare a sesizării unor persoane din judeţul Harghita, care au fost înşelate pe platforme de trading, prejudiciul cauzat fiind cuprins între 20.000 lei şi 800.000 lei”, se arată în informarea transmisă de Biroul de Presă al IPJ Harghita, în urma unei solicitări AGERPRES.
Potrivit sursei citate, victimele sunt înşelate prin reclame plasate pe reţeaua de socializare Facebook, în care se promit câştiguri fabuloase în perioade scurte de timp.
„În urma accesării reclamei în cauză, victima este redirecţionată pe o altă pagină de internet unde se înregistrează, de regulă, cu numele, numărul de telefon şi adresa de e-mail. După înregistrare, aceasta este contactată prin intermediul WhatsApp de către persoane necunoscute, care pretind a fi reprezentanţi ai unei platforme de investiţii, iar în urma discuţiilor purtate conving victimele să investească diferite sume de bani, promiţându-le câştiguri de 20-25% pe săptămână. De regulă, aşa-zisele investiţii constau în cumpărarea de acţiuni la firme cunoscute (Tesla, Amazon, Romgaz, Hidroelectrica, etc.) sau criptomonede”, explică Biroul de Presă al IPJ Harghita.
Mai mult decât atât, pentru a le câştiga încrederea persoanelor vătămate, presupuşii brokerii virau, la început, sume mici de bani cu titlu de câştiguri din investiţii.
„Ulterior, persoanele vătămate au fost determinate prin manopere dolosive să instaleze pe telefoanele lor personale aplicaţii de tip AnyDesk sau TeamViewer, prin care aşa-zişii brokeri manipulau tranzacţiile pentru a face persoanele vătămate, în calitate de investitori, să creadă că fac profit. Instalând aceste aplicaţii, persoanele vătămate cedează accesul la datele din telefoanele, tabletele sau chiar din laptopul acestor persoane, astfel presupuşii brokeri au posibilitatea să efectueze orice tranzacţie de pe contul bancar al persoanei vătămate. În marea majoritate a cazurilor, toate fondurile din conturile persoanelor vătămate sunt transferate şi furate de către presupuşii brokeri. În momentul în care persoanele vătămate solicitau restituirea investiţiilor, brokerii au început să tergiverseze operaţiunea, să inventeze tot felul de motive de natură financiară pentru a nu vira banii, solicitând sume suplimentare sub formă de comisioane şi diferite taxe (de conversie, de transfer)”, a precizat sursa citată.
Pentru a evita aceste situaţii, poliţiştii le recomandă oamenilor să nu acceseze link-urile de pe platformele de socializare care promit câştiguri mari de bani într-un termen foarte scurt de timp, să nu comunice şi să relaţioneze cu „reprezentanţii” acestor platforme, care se prezintă drept „analişti financiari”, indiferent de insistenţa lor şi presiunile pe care le fac.
Totodată, oamenii legii le recomandă cetăţenilor să se informeze despre platforma de tranzacţionare, înainte de a porni asemenea investiţie.
„O simplă accesare a motoarelor de căutare vă va ajuta să faceţi diferenţa între o companie/ platformă reală şi una fictivă şi veţi găsi relatări ale victimelor înşelăciunilor. Accesaţi site-ul unei autorităţi financiare cunoscute şi verificaţi dacă brokerul este înregistrat şi autorizat. Exemple de astfel de organizaţii includ Comisia Naţională a Pieţelor Financiare (C.N.P.F.) sau Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.). Verificaţi listele negre sau avertismentele emise de autorităţile financiare pentru a evita site-urile şi brokerii cu probleme. Multe organizaţii reglementatoare au astfel de liste disponibile pe site-urile lor”, se mai arată în informarea IPJ Harghita.
Totodată, se menţionează că primul semnal de alarmă care trebuie să dea de gândit este solicitarea acestor presupuşi brokeri de instalare a unor aplicaţii de control de la distanţă pe device-uri, sub pretextul că îi ajută la tranzacţii, respectiv aplicaţiile AnyDesk şi TeamViewer.
„Instalarea acestor aplicaţii le va oferi persoanelor necunoscute acces la toate datele existente în dispozitiv (telefon, laptop, calculator, tabletă), inclusiv date bancare. Dacă sunteţi în faza de colaborare cu presupuşii consultanţi şi aţi instalat aceste aplicaţii, încetaţi imediat colaborarea cu ei şi dezactivaţi-le din telefon, tabletă, laptop. Nu transmiteţi date personale, date despre conturile bancare, coduri de acces primite de la bancă de tip SMS/notificare în aplicaţia bancară, copii ale documentelor personale, carduri bancare sau orice alte acte’, a mai arătat sursa citată.
Totodată, poliţiştii îi îndeamnă pe oameni să nu aibă încredere în câştigurile promise, să înţeleagă că brokerii legitimi nu fac promisiuni nerealiste şi nici presiuni asupra celor cu care lucrează, şi să nu comunice cu „analiştii financiari” pe WhatsApp, Telegram, Messenger etc. deoarece, în proporţie de 100%, în spatele acestor conversaţii sunt infractorii.
„Nicio societate de investiţii legală nu discută cu eventualii investitori prin WhatsApp sau Messenger”, a menţionat IPJ Harghita.
Totodată, se fac recomandări şi privind efectuarea actelor de comerţ din mediul online, cu atenţie sporită pe site-urile fictive, care nu au multe date de contact, care cer banii în avans, fiind indicat să se facă cumpărături online cu plata ramburs.
Gina Ştefan/AGERPRES