. . Zeci de copii de naţionalitate română din Miercurea Ciuc au participat la cursuri de dansuri populare şi de pictură organizate de Asociaţia Social Educativă „Andrei Şaguna” a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi finanţate de Consiliul Judeţean Harghita.

Preşedintele Asociaţiei, preotul Cristian Cristinoi, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES că aceste cursuri, la care au participat, în total 60 de copii şi adolescenţi, au fost organizate în urma câştigării a două proiecte, intitulate „Tradiţie şi măiestrie”, pentru iniţiere în tainele picturii de icoane pe sticlă şi „Dăinuind prin artă şi tradiţii”, în cadrul căreia copiii au învăţat dansuri populare româneşti.

Proiectele au fost finanţate cu aproape 8.000 de lei de Consiliul Judeţean Harghita, iar coordonatori au fost specialişti de la Ansamblul Folcloric „Rapsodia Călimanilor” din Topliţa şi de la Centrul Cultural„Miron Cristea”, din Miercurea Ciuc, aflat sub patronajul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Preotul Cristian Cristinoi a spus că aceste proiecte s-au desfăşurat cu binecuvântarea episcopului ortodox al Covasnei şi Harghita, Andrei Moldovan şi au fost „absolut necesare şi binevenite”, mai ales că este pentru prima dată când se organizează cursuri de dansuri populare româneşti  pentru copiii din Miercurea Ciuc.

Cu ocazia finalizării proiectelor, sâmbătă, în sala festivă a Cercului Militar din Miercurea Ciuc a fost vernisată o expoziţie cu icoane pe sticlă şi a fost prezentat un spectacol cu poezii creştine, care amintesc de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, cu dansuri populare româneşti prezentate de copiii participanţi la cursuri şi colinde, în interpretarea preoţilor ortodocşi din Miercurea Ciuc. La eveniment a participat şi episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail