Din acest sezon, fostul handbalist Marian Adespii antrenează două grupe de juniori, la handbal masculin, ale Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe. . .
Potrivit directorului CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia, datorită faptului că nu sunt posturi, Clubul a fost nevoit să semneze un contract de voluntariat cu antrenorul, urmând ca ulterior să fie găsite soluții pentru a putea fi creat un nou post de antrenor permanent.
„Neavând post și pentru că a trebuit să aducem încă un antrenor, l-am adus pe Marian Adespii deocamdată cu un contract de voluntariat, dar stăm de vorbă cu doamna Secretară de stat Narcisa Lecușanu care a promis că va încerca, să îi rezolvăm un post de antrenor în cadrul CSM. (…) La Federația Română de Handbal a avut loc tragerea la sorți. CSM Sfântu Gheorghe, începând de anul acesta, va avea juniori II, juniori III, juniori IV și juniori V, deci toată temelia handbalului pentru a face ca în 2-3 ani CSM să participe în Divizia A la handbal masculin. Este o promisiune de a mea făcută de anul trecut, și sper să o duc la îndeplinire. De juniorii II și de juniorii IV se va ocupa domnul antrenor Viorel Bărbos, iar de juniori III și juniori V domnul antrenor Marian Adespii, fost handbalist.” – a explicat George Carcadia.
Potrivit acestuia, în urma tragerii la sorți pentru sezonul 2016-2017 al Campionatului Național de Handbal juniori masculin, la juniori II, CSM Sfântu Gheorghe participă în Seria C alături de GSIP Moreni, CSO Tricolorul Breaza, CȘ Brazi, CȘ Blejoi, ACS Olimpic Mizil, și CSS Ploiești. Directorul CSM Sfântu Gheorghe a declarat că obiectivul antrenorului Viorel Bărbos este calificarea în turneul final. Totodată, la categoria juniori III CSM Sfântu Gheorghe va participa în Seria F alături de CS Sporting Ghimbav, CSS Dinamo Brașov, CSS Sighișoara, LPS Târgu Mureș, CSS Odorheiu Secuiesc, CSS Făgăraș și LPS Mihai Viteazu din Alba Iulia.
„Obiectivul celor de la juniori III și al domnului antrenor Marian Adespii este turneul semifinal 2” – a declarat George Carcadia.
Acesta a mai menționat că CSM Sfântu Gheorghe intenționează în perioada următoare să efectueze câteva transferuri: „Am făcut deja la handbal, vom încerca să mai aducem poate și la atletism. O să analizez fiecare sportiv cu performanța pe care a avut-o și sperăm să putem să îi ajutăm în continuare.”
Ioana Ardeleanu