. . În perioada 20-22 mai 2016  vor avea loc meciurile din turneele semifinale II din cadrul Campionatului Național de Handbal Masculin Juniori III.

Echipa CSM Sfântu Gheorghe a fost repartizată în grupa C, împreună cu următoarele echipe:HC Potaissa Turda;  CSS Sighișoara;  CSS Alexandria.

Jocurile se vor desfășura conform regulamentului, pe teren neutru, locul de desfășurare al campionatului fiind stabilit de către Federația Română de Handbal la Pitești, în organizarea AJH Argeș.

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe urează mult succes jucătorilor și echipei, sperând într-o calificare în turneul final, ceea ce va reprezinta deja o performanță pentru handbalul juvenil covăsnean. Sperăm la o atitudine demnă și mobilizare exemplară a întregii echipe.

În aceeași perioadă, la Sf. Gheorghe a fost repartizată grupa B din cadrul turneului semifinal II al Campionatului Național de Handbal Masculin Juniori III, din componența căruia fac parte următoarele echipe:Club Știința Municipiul Bacău;  Club Sportiv Olimpic Tg. Mureș;  LPS Cluj;  CSM Ploiești.

Jocurile vor debuta vineri, începând cu ora 13:00, iar în zilele de sâmbătă și    duminică, începând cu ora 10:00.

Le urăm succes tuturor în drumul spre calificare!

CSM Sf. Gheorghe

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail