Guvernul a aprobat joi, 8 decembrie, Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a anunţat ministrul de Finanţe Adrian Câciu.
Actul normativ prevede majorarea cu 10% a drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar, începând cu 1 ianuarie 2023, comparativ cu nivelul lunii decembrie 2022, însă fără a depăşi grila. Totuşi, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora vor fi menţinute la nivelul de la finalul acestui an.
„Pe partea de ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare, după cum ştiţi, măsurile în domeniul drepturilor salariale pe care le luăm pentru anul 2023 sunt următoarele: majorarea de la 1 ianuarie 2023 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, cu încadrarea în grila reglementată de Legea cadru nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Menţinerea în plată în anul 2023, la nivelul aferent lunii decembrie 2022 a indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora”, a explicat Adrian Câciu, la finalul şedinţei de joi a Executivului.
Guvernul României respectă angajamentele asumate în relaţia cu Comisia Europeană de a avea, în 2023, un deficit de 4,4% din PIB pe metodologia ESA, mai arată comunicatul de presă al Executivului..
Astfel, principalele măsuri privind salarizarea vizează:
– În 2023, se menţine cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022.
– Indemnizaţia de hrană rămâne la nivelul lunii decembrie 2022.
– Începând cu 1 ianuarie 2023, se majorează cu 10% cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, pentru personalul plătit din fonduri publice. Majorarea nu va depăşi valoarea nominală pentru anul 2022 prevăzută în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017.
– În anul 2023, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora rămân la nivelul aferent lunii decembrie 2022.
– Tot de la 1 ianuarie 2023, salariul minim în sectorul construcţii se majorează de la 3.000 de lei la 4.000 de lei.
– Nu se vor acorda premii, decât pentru sportivii şi colectivele tehnice cu rezultate deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, precum şi pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii îndrumători cu rezultate la olimpiadele internaţionale/concursurile internaţionale şi naţionale.
– De la 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie se majorează de la 1.586 la 1.785 lei, adică cu 12,5%.
– Se va acorda un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.
– Pensiile militare de stat se indexează cu un procent cuprins între 12,5% – 1%, în funcţie de data stabilirii dreptului la pensie, pentru acoperirea ratei medii anuale a inflaţiei.
– Cea de-a 13-a indemnizaţie se acordă, începând cu luna ianuarie 2023, persoanelor cu dizabilităţi care beneficiază în mod excepţional de o indemnizaţie compensatorie.
Măsuri fiscale:
– Se extinde aplicarea taxării inverse pentru livrările de energie efectuate către comerciantul persoană impozabilă care are calitatea de achizitor unic în cadrul mecanismului de achiziţie centralizată de energie electrică instituit prin OUG 153/2022. Măsura are ca scop asigurarea viabilităţii acestui mecanism, prin eliminarea dezechilibrelor financiare ce ar apărea între drepturile de încasare ale producătorilor pentru cantităţile de energie electrică vândute şi obligaţiile de plată ale operatorilor economici care cumpără energie.
– Nu se impozitează şi nu va fi inclusă în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună, reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor, în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, încadraţi cu normă întreagă.
Măsura se aplică veniturilor aferente lunilor ianuarie – decembrie 2023, inclusiv. Pentru a beneficia de măsură, salariul de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nu depăşeşte nivelul de 4.000 lei, inclusiv.
Această măsura fiscală are scopul de a sprijini categoriile de persoane vulnerabile, având în vedere nivelul ridicat al ratei inflaţiei generat de creşterile preţurilor la energie electrică, gaze naturale şi combustibili.
Alte măsuri:
– În 2023, punctul de amendă rămâne la aceeaşi valoare de 145 lei ca în 2022.