În noaptea de duminică spre luni, în jurul orelor 02.20, pe D.J.112, în afara localităţii Ilieni, s-a produs un accident de circulaţie în următoarele împrejurări:

Numitul F. B., din Sf.Gheorghe, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Sf.Gheorghe spre Ilieni, a pierdut controlul asupra autovehiculului, răsturnându-se în şanţul din partea stângă a drumului. În urma accidentului, ocupantul locului din dreapta-faţă al autoturismului a fost proiectat în afara autovehiculului, fiind rănit grav.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul  fiind 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judeţean Sf. Gheorghe, unde i-au fost recoltate două  probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv vătămare corporală din culpă.

IPJ Covasna

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail