Un poliţist din oraşul Covasna, U. Adrian, şi-a pierdut viaţa ieri după amiază, în urma unui accident în care a fost implicat, iar alte 6 persoane au fost rănite.
Purtătoarea de cuvânt a IPJ Covasna, Iulia Grigoraş, ne-a spus că acest trist eveniment rutier a avut loc pe drumul dintre Covasna şi Zăbala. În timp ce se deplasa cu un autoturism, bărbatul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a tamponat frontal cu o autoutilitară în care se aflau 6 persoane.
Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Covasna, Torok Zsuzsanna, ne-a spus că cele şase victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof”, fiind nevoie de intervenţia a două echipaje din Sfântu Gheorghe dar şi a unuia din Covasna şi a echipajului SMURD din Tg. Secuiesc.
Maria Graur