Ministerul Mediului are în vedere bugetarea, şi în 2019, a programului „Rabla pentru electrocasnice”, iar ghidul de finanţare ar putea fi modificat prin adăugarea şi de alte echipamente, precum televizoarele, a declarat sâmbătă, la Antena 3, ministrul de resort, vicepremierul Graţiela Gavrilescu.

„Am lansat pe 16 decembrie un program pilot „Rabla pentru electrocasnice”, care s-a constatat că, într-adevăr, ceea ce am ştiut noi este şi un succes. În câteva zile românii s-au înscris, foarte repede (…) Românii au o mare dorinţă de a-şi înlocui produsele, echipamentele electrocasnice, cele care sunt energofage cu produse de ultimă generaţie, care au eficienţă energetică ridicată. Asta înseamnă şi un consum de energie scăzut, înseamnă, din punct de vedere estetic în propria casă, ceva bun şi să nu uităm că trebuie să mai îndeplinim şi o ţintă de ţară pentru echipamentele electrocasnice şi electronice. Pentru acest program o să lucrăm alături de producători, de instalatori, de colegii mei, pentru ca să îmbunătăţim ghidul de finanţare pentru produse, echipamente electrocasnice. Deci şi pentru anul acesta ne gândim să bugetăm acest proiect.(…) Am ales cele trei echipamente, maşini de spălat, frigidere şi aparate de aer condiţionat ţinând cont că sunt cele mai folosite(…) Pentru proiectul pilot am lansat proiectul cu cele trei echipamente, acum pentru 2019 ne gândim să modificăm ghidul de finanţare prin adăugarea şi de alte echipamente.(…) Când spun echipamente electrocasnice, pe lângă maşini de spălat, pe lângă frigidere, pe lângă aere condiţionate, să introducem şi televizoarele”, a afirmat ministrul Mediului.

Întrebată dacă va exista un program „Rabla şi pentru motociclete”, Graţiela Gavrilescu a răspuns că au fost discuţii mai mult pentru biciclete electrice, „dar acum mi-aţi dat o idee”.

În ceea ce priveşte programul „Rabla” pentru autoturisme, ministrul Mediului a precizat că Guvernul caută resurse şi pentru finanţarea acestui program.

„Programul Rabla este cel mai longeviv program guvernamental. Anul trecut a fost a 14-a ediţie, anul acesta va fi a 15-a ediţie. Iar anul trecut Guvernul PSD-ALDE a găsit resursele financiare, astfel încât să mărească, să dubleze numărul de prime de casare. Anul trecut am acordat 50.000 de prime de casare pentru toţi cetăţenii care au dorit să-şi cumpere o maşină nouă. În acelaşi timp, este programul „Rabla” pentru reînnoirea parcului auto, prin care acordăm cel mai mare voucher din Europa, de peste 10.000 euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% electrice. Încercăm să găsim ca, de fiecare dată, resurse şi pentru 2019, inclusiv pentru finanţarea şi acestui program. Rolul nostru acesta este, să găsim soluţii, nu să aruncăm proiecte care funcţionează bine, să le băgăm într-un sertar. Dimpotrivă, toate proiectele bune le-am scos din sertar şi cred că o lege a continuităţii, nescrise, ar trebui să funcţioneze pe orice guvernare şi să nu ţină nimeni cont de ambiţii proprii”, a mai spus ministrul Mediului.

Începând din 19 decembrie 2018, persoanele fizice s-au putut înscrie în Programul „Rabla pentru Electrocasnice” în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu (AFM).

Ministerul Mediului anunţa, la acea dată, că la puţin peste o oră de la deschiderea Programului „Rabla pentru electrocasnice”, din bugetul total de 20 milioane de lei, au fost rezervate vouchere în valoare de peste 7,4 milioane de lei, aproximativ 40% din valoarea totală. În acel moment, sistemul AFM procesa circa 100 de cereri pe minut.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail