Fundația Comunitară Covasna (HKA) a anunțat vineri lansarea proiectului „Graffiti”, prin care va oferi un premiu de 1000 de lei, echipei care va veni cu propunerea cea mai bună privind înfrumusețarea pereților unor garaje din Sfântu Gheorghe.

„Scopul proiectului este de a face mai plăcut spațiul cu teren de sport din strada Crângului, în spatele blocului nr. 20, prin pictarea cu graffiti a pereților din spatele unor garaje”, au transmis reprezentanții Fundației Comunitare Covasna.

În aceeași zonă, Fundația a amenajat în cursul anului trecut, un teren de antrenament și de joacă pentru câinii din oraș. De altfel, în acel moment s-a conturat ideea înfrumusețării acelor garaje.

„Cu un an în urmă, am realizat în acea zonă un teren de alergare pentru câini și atunci când a fost amenajat acel teren, ne-am gândit că ar avea un aspect mai plăcut dacă pereții acelor garaje ar avea culoare și picturi pe ei. Având în vedere că avem mai multe investiții în spațiul respectiv și că tot acolo vor fi montate și panourile pentru jocurile de baschet, am zis să dăm un aspect mai plăcut acelui teren. Ne-am gândit că acum ar fi oportun să lansăm proiectul <<Grafitti>>, fiind perioada de vară”, a declarat, vineri, directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.

Potrivit acesteia, în proiectul „Grafitti” se poate înscrie oricine, condiția fiind să se formeze echipe, întrucât spațiul ce va trebui înfrumusețat este destul de mare.

„Desenele se vor face în echipe. Pentru înscriere, cei interesați vor trebui să realizeze, în echipă, un proiect  grafic, cu tema „Comunitate”, proiect ce va trebui trimis pe adresa Fundației noastre. Așteptăm înscrierile până la sfârșitul săptămânii”, a precizat Bereczki Kinga.

Mai exact, termenul de depunere a aplicațiilor este 27 iulie 2018, prin email la adresa: [email protected].

Echipa câștigătoare va fi premiată cu 1000 de lei.

„Vom oferi un premiu de 1000 de lei echipei câștigătoare, care, de fapt, va realize desenele tip graffiti. Am dori ca până la sfârșitul lunii august, proiectul să se materializeze”, a spus directorul executive Bereczki Kinga.

Materialele necesare în frumusețării garajelor vor fi furnizate de fundație.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail