Aproximativ 95 la sută din locurile de cazare din pensiunile din județul Covasna – incluse în reţeaua Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural – sunt ocupate sau rezervate, în această perioadă.

 

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Turismului Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC) – filiala Covasna, Daragus Attila, a declarat ieri că, în momentul de față, gradul de ocupare a pensiunilor covăsnene din rețeaua ANTREC este de aproximativ 95%, procentul fiind similar cu cel înregistrat anul trecut, în această perioadă.

 Daragus Attila a precizat că majoritatea turiștilor provin din sudul țării, dar și din străinătate și că aceștia aleg pensiunile din această zonă, fiind atrași de peisaje, dar și de izvoarele de apă minerală, de mofete sau de gastronomia locală. ”Unii turiști vin aici pentru istorie, alții vin pentru sănătate, alții vin pentru peisaje, dar și pentru că Lacul Sfânta Ana e în apropiere; alții vin pentru gastronomie. În plus, în această perioadă, când în județele din sudul țării este foarte, foarte cald, aici este foarte bine, pentru că este mai răcoare”, a spus preşedintele Asociaţiei Naţionale a Turismului Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC) – filiala Covasna, Daragus Attila.

Potrivit acestuia, anul 2015 a fost unul bun pentru pensiunile covăsnene din rețeaua ANTREC: „Până acum a fost bine și sperăm că și luna august va fi tot atât de călduroasă ca și luna iulie și atunci cred că vom încheia un an bun. De obicei, luna august este mai bună decât luna iulie (n.r. – în ceea ce privește gradul de ocupare)”, a spus Daragus Attila.

 

Ana Alina Costache . .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail