Gradul de absorbţie al fondurilor alocate Regiunii Centru prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 a depăşit 40%.

Potrivit unei analize prezentate joi, în cadrul şedinţei trimestriale a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, desfăşurată la Sfântu Gheorghe, numărul proiectelor contractate în această regiune în cadrul Programului Operaţional Regional a ajuns la 384, suma solicitată depăşind 475 de milioane de euro.

Directorul organismului intermediar pentru implementarea Programului REGIO în cadrul Agenţiei de Dezvoltare (ADR) Centru, Maria Ivan, a precizat că au fost finalizate 167 de proiecte, iar în urma procesării cererilor de prefinanţare şi a celor de rambursare s-au plătit beneficiarilor aproape 175 de milioane de euro.

„Practic, gradul de absorbţie al fondurilor alocate prin acest program a depăşit procentul de 40%”, a spus Maria Ivan.

Situaţia implementării Programului Operaţional Regional la nivelul Regiunii Centru a fost prezentată în contextul discuţiilor referitoare la Raportul de activitate al ADR pentru anul 2012.

În cadrul lucrărilor s-a discutat şi despre activităţile derulate în vederea pregătirii Regiunii Centru pentru noua perioadă de programare 2014-2020 şi despre reuniunile grupurilor de lucru judeţene care în această perioadă colectează date pentru pregătirea portofoliului regional de proiecte. Totodată, s-a amintit că ADR Centru a publicat spre consultare prima versiune de lucru a Strategiei de Dezvoltare Regională, document ce stă la baza pregătirii portofoliului de proiecte şi s-a discutat despre Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, care este un instrument european de cooperare macroregională.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail