A început înscrierea la concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit. Cadrele didactice interesate mai pot depune dosarele la Inspectoratul Şcolar Judeţean până în data de 11 aprilie a.c.

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, https://isj.educv.ro/,  a fost publicată metodologia, etapele de parcurs, condiţiile de participare şi modalitatea de obţinere a gradaţiei de merit.

Inspectorul şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Covasna, doamna Keresztely Irma, a precizat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă,  că anul acesta sunt scoase la concurs pentru gradaţii de merit 137 de locuri. Potrivit şefei inspectoratului, acest număr respectă ponderea cadrelor didactice de la nivelul judeţului Covasna.

„Anul acesta este ultima serie de profesori care au beneficiat de gradaţie de merit  care a avut o valabilitate de 4 ani, şi mai beneficiază până la 1 iulie. Începând din 2010, celor care au intrat şi au câştigat dreptul de a avea gradaţie de merit  li se cuvine acest drept pe o perioadă de 5 ani. Prin urmare, în perioada aceasta se calculează câţi dascăli vor putea intra în dreptul de a obţine gradaţia de merit”, a explicat inspectorul şef, Keresztely Irma, care a menţionat că legea prevede că aceste gradaţii de merit pot fi acordate în limita a 16% din posturile didactice existente la nivelul fiecărui judeţ, „ceea ce înseamnă că, în acest an, sunt scoase la concurs pentru gradaţii de merit 137 de locuri. La atât are dreptul judeţul Covasna”.

Doamna Keresztely Irma a mai spus că înscrierea a început deja, termenul final de depunere a dosarelor la Inspectoratul Şcolar fiind 11 aprilie, după care urmează evaluarea dosarelor, afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor, şi în final validarea rezultatelor în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului. În 26 mai se va afişa lista şi se vor comunica rezultatele finale.

Trebuie știut că faţă de anii precedenţi există mici modificări ale metodologiei : „Pentru activitatea didactică, rezultate şi activitatea la clasă,  un  cadru didactic poate întruni 80 de puncte din 100, ceea ce este bine, deoarece se axează concret pe activitatea şi prestaţia cadrului didactic, şi doar 20 de puncte din alte activităţi- participare la proiecte, susţinerea unor proiecte educative, reprezentarea şcolii la nivelul comunităţii, relaţiile cu părinţii şi altele, sau formarea şi perfecţionarea proprie. La categoria director, director adjunct, acolo, în schimb, s-a schimbat puţin metodologia în sensul că acolo se punctează activitatea şi prestaţia managerială a directorului în procent de 80%, cu tot ce implică acest lucru, şi doar 20% activitatea la clasă cu elevii”, a explicat inspectorul şef Keresztely Irma.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail