În rețelele de apă, activitatea este constantă, 24 de ore din 24. Până recent, aceste procese erau monitorizate mai mult prin metode vizuale, însă acest lucru s-a schimbat, odată cu apariția echipamentelor inteligente care permit monitorizarea de la distanță.
„În era dispozitivelor inteligente, este mult mai rațional să ne bazăm pe echipamente care pot fi monitorizate de la distanță, decât să ghicim unde și ce tip de defecțiune a apărut sau ar putea apărea. Era datelor complet analogice, interpretabile doar la fața locului, a trecut. Obiectivul nostru principal este să colectăm date despre procesele care au loc în rețelele de apă și canalizare chiar și de la distanță, iar pe termen lung, avem în plan și controlul de la distanță. Pentru moment, suntem mai aproape de primul obiectiv, datorită proiectului nostru de digitalizare”, a rezumat directorul Gospodărie Comunală SA, Kozsokár Attila.
Coordonatorul Serviciului de Dispecerat al companiei, Kelemen Szabolcs, care a supravegheat procesul de digitalizare, a declarat că la Sfântu Gheorghe au fost instalate 110 debitmetre și 5 dispozitive digitale pentru măsurarea nivelului de clor din apă, care permit monitorizarea la distanță. De asemenea, contoarele principale ale scărilor de bloc și o mare parte a contoarelor de apă ale caselor particulare au fost înlocuite cu modele digitale. Totodată, au fost instalați 6 hidranți inteligenți la Sfântu Gheorghe și unul la Ozun.
Primele rezultate au apărut deja: în zona Chilieni a fost identificată o scurgere semnificativă de apă care nu doar că a provocat pierderi mari, dar a și perturbat furnizarea apei în perioada în care s-a înregistrat seceta extremă. Astfel, identificarea și remedierea defecțiunii au fost mai rapide.
Echipamentele în sine sunt valoroase, dar au o eficiență sporită atunci când sunt integrate cu sistemul SCADA, folosit pentru monitorizarea rețelei. Acest proces este în desfășurare, iar Gospodărie Comunală SA a creat o rețea proprie LoRaWAN – comparabilă cu o rețea Wi-Fi cu rază lungă de acțiune. Majoritatea furnizorilor de apă închiriază rețele telefonice sau bazate pe internet pentru a-și monitoriza echipamentele, dar aceste soluții sunt costisitoare. La Sfântu Gheorghe s-a decis construirea unei rețele proprii pentru a reduce cheltuielile.
Aceste echipamente eficientizează funcționarea rețelei și permit detectarea în timp real a problemelor – localizarea defecțiunilor fiind, de asemenea, mai ușoară. Procesul de digitalizare nu s-a
încheiat, iar Gospodărie Comunală intenționează să continue în această direcție atât prin resurse proprii, cât și prin accesarea fondurilor nerambursabile.
Gospodărie Comunală SA
Biroul de presă