Geograful Karda Zoltan din Sfântu Gheorghe, un bărbat în vârstă de aproape 40 de ani, pasionat de călătorii, va pleca în curând într-o nouă expediţie în Orient, de această dată pe urmele hanului mongol Timur Lenk, unul dintre cele mai terifiante personaje istorice.

Karda Zoltan a declarat ieri, pentru AGERPRES, că, în decurs de o lună şi jumătate va străbate circa 9500 de kilometri prin Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Kirghistan, ţintind oraşele pe care Timur Lenk le-a construit ori le-a distrus. Va face această expediţie pe cont propriu, aşa cum le-a făcut şi pe cele trei anterioare, va călători pe jos sau cu orice mijloc de transport îi va ieşi în cale şi va dormi pe unde va putea.

„Voi pleca la sfârşitul lunii septembrie, merg singur, pe banii mei. Deseori, în ţările din Orient, se întâmplă să ai bani, dar să nu ai ce face cu ei, pentru că acolo sunt mult mai importante relaţiile dintre oameni decât banii (…) Cât despre comunicare, din fericire, limba engleză se vorbeşte aproape pretutindeni”, a afirmat Karda Zoltan.

Ideea acestei călătorii i-a venit în timpul expediţiei pe „Drumul mătăsii’, făcută în urmă cu doi ani, când şi-a propus ca să ajungă la mormântul lui Timur Lenk.

„Este un personaj mai puţin cunoscut de europeni, un personaj foarte sângeros, care a rămas în istorie ca un războinic nemilos şi sadic (…) A cucerit un teritoriu imens, iar hoardele sale au distrus numeroase aşezări. A făcut şi lucruri bune, spre exemplu oraşul Samarkand e unul dintre cele pe care vreau să le vizitez”, a mai spus Karda Zoltan.

Timur Lenk sau Tamerlan, cum îi spuneau europenii, a trăit între anii 1336-1405 şi a fost stră-strănepotul lui Ginghis Han. Se spune că Timur Lenk (adică Timur cel şchiop) ar fost cel care l-a înfrânt şi luat prizonier pe sultanul Baiazid I, supranumit „Fulgerul”, care a murit în captivitate.

În anul 2010, Karda Zoltan a făcut o expediţie în India pe urmele orientalistului Korosi Csoma Sandor, creatorul primul dicţionar englez-tibetan, care s-a născut în urmă cu două secole în actualul judeţ Covasna şi a plecat în Asia pentru a căuta originile poporului maghiar. Karda Zoltan a luat cu el un săculeţ cu pământ de la casa din Chiuruş a lui Korosi Csoma Sandor şi l-a presărat pe mormântul acestuia din Darjeeling, India.

A doua expediţie a făcut-o în 2012, pe celebrul „Drum al mătăsii’, ce lega pe vremuri Asia şi Europa. În 52 de zile a străbătut 25.000 de kilometri, atingând câteva dintre cele mai înfloritoare oraşe orientale din timpul Evului Mediu. Karda Zoltan a menţionat că prin acea expediţie a vrut să aducă un omagiu bunicilor săi armeni, care au făcut comerţ pe „Drumul mătăsii”.

A treia expediţie a avut loc anul trecut pe Valea Nilului şi a durat aproape două luni. Scopul călătoriei a fost de a parcurge traseul făcut în urmă cu aproape 150 de ani de exploratorul englez Sir Samuel Baker şi de soţia sa, Flora Sass, care se spune că provenea dintr-o familie de secui din Sfântu Gheorghe. Karda a declarat că expediţia pe Valea Nilului a fost cea mai grea de până acum, în cele 50 de zile străbătând peste 11.000 de kilometri în opt ţări africane, un „continent interesant, dar greu de înţeles pentru un european”.

În fiecare expediţie a plecat doar cu un rucsac, pentru că în timpul călătoriilor a realizat cât de puţine lucruri îi sunt cu adevărat necesare unui om. Printre altele, are mereu în bagaj un laptop şi-un aparat de fotografiat pentru că are de gând să scrie câte o carte despre fiecare loc pe care l-a vizitat.

Karda Zoltan susţine că îi plac călătoriile pentru că îi oferă posibilitatea să descopere locuri şi oameni de tot felul, dar şi pe sine însuşi. Spune că din călătoriile făcute în lume a învăţat mai mult decât din orice curs. Nu-ţi trebuie foarte mulţi bani ca să pleci în astfel de expediţii, doar puţin curaj şi puterea de a te adapta mediului, mai spune acesta.

„Pentru mine nu e un scop în viaţă să am o casă de sute de mii de euro sau o maşină de lux. Eu consider că aceste călătorii sunt mai importante pentru mine şi pentru viitorul familiei mele, pentru că văd şi aflu o mulţime de lucruri interesante (…) Nu ai nevoie de mulţi bani. Credeam că secretul unei călătorii prin lume este o avere impresionantă. Nu e aşa, mi-am dat seama pe măsură ce călătoresc că îmi sunt necesare tot mai puţine lucruri. Tot ce iau cu mine încape într-un singur rucsac (…)”, a spus Karda Zoltan.

Pe parcursul călătoriei pe care o va întreprinde pe urmele lui Timur Lenk, geograful covăsnean va ţine un jural on-line unde va posta şi fotografii din locurile pe care le va vizita.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail