Se pare că pe măsură ce populaţia globului creşte, iar ştiinţa şi tehnologiile moderne progresează în ritm alert, viteza deplasării şi a mijloacelor de comunicare fiind într-o curbă tot mai ascendentă, timpul „se scurtează” şi lumea se grăbeşte, spre o destinaţie încă necunoscută; uneori ne îndreptăm spre ceva ce nu cunoaştem, dar vrem să aflăm.
. .
În acest context, când tinerele generaţii nu mai sunt dispuse să cunoască istoria şi valorile trecutului, pentru că nu mai au răbdare pentru aceste lucruri, televizorul, calculatorul, tableta şi telefonul mobil inteligent oferindu-le tot ce au nevoie pentru dezvoltarea lor intelectuală, lumea pe care o creează proiectând-o în viitor tinde să fie mai mult o „lume virtuală”, în care Natura, aşa cum o cunoaştem noi, nu mai constituie un element de băgat în seamă, iar omul, îndepărtându-se tot mai mult de natură şi agresând-o tot mai brutal, va ajunge într-o bună zi să trăiască şocul neputinţei sale.
Copiii de azi, mai ales cei crescuţi în oraşe, mânuiesc celularul, tableta ori calculatorul cu atâta dexteritate încât te uimesc, şi în acest fel ei îşi creează treptat o lume a lor din care cu greu îi mai poţi scoate. Fanii internetului, ai diverselor reţele de socializare şi ai telefoniei permanente, devenind dependenţi de acestea, ei nu mai pot cunoaşte lumea reală, şi mulţi dintre aceştia îşi creează singuri o stare de alienare, devin inadaptabili social şi sfârşesc prin a începe consumul de etnobotanice, droguri, adesea în combinaţie cu alcool, ducându-şi apoi existenţa prin baruri şi bande de cartier sau ceea ce este şi mai rău, debusolaţi şi nemaiavând niciun ţel în viaţă, ajung să se sinucidă.
Deşi este vorba doar despre o parte din generaţia tânără actuală, cu cât lucrurile vor evolua tot mai rapid în acest sens cu atât mai mulţi tineri vor depinde de noile tehnologii. Şi dacă într-o bună zi, dintr-o cauză umană sau naturală catastrofică, folosirea acestor intrumente de comunicare „indispensabile” ar deveni imposibilă şi lumea, câtă va mai rămâne, ar trebui să se întoarcă din nou la stadiul primitiv al existenţei sale, adică omul să rămână gol şi neputincios în faţa naturii ostile, câţi dintre aceşti tineri de azi ar mai supravieţui?!
Se cuvine, aşadar, ca maturii să vegheze mai mult asupra copiilor şi tineretului, să-i educe în spiritul unei convieţuiri armonioase cu natura înconjurătoare, şi să-i pregătească, dar fără a-i speria, pentru ce este mai rău, pentru că un om pregătit pentru o anumită împrejurare reacţionează altfel decât unul nepregătit, care în faţa primejdiei se va bloca precum un pui de maimuţă hipnotizat de un şarpe boa.
Dar cum să facă maturii acest lucru, când ei înşişi nu mai au timp? Nu mai au timp ori că-i ajung anii din urmă, ori că vor şi ei să ţină pasul cu cei mai tineri, ori că sunt prea prinşi în treburile zilnice sau în neîncetata „luptă pentru existenţă şi supravieţuire”, ori că sunt ocupaţi cu alte lupte, mai politice, sau cu „goana după bani, funcţii şi putere”. Să luăm de pildă situaţia din ultima perioadă, când zi de zi au loc cutremure mai mici şi mai mari. Pe la showurile televizate se discută mereu şi se prognozează apropierea unui mare cutremur. Se discută cu aprindere, şi atât! A luat cineva vreo măsură urgentă?! Se zice că în Capitală ar exista în jur de 1400 de clădiri cu structura şubrezită, care la un cutremur de peste 7 grade pe scara Richter s-ar putea prăbuşi producând sute de victime şi distrugeri imense. Şi trebuie să avem în vedere că de la cutremurul din 1987 au trecut vreo 37 de ani, timp în care aceste construcţii au continuat să se degradeze, iar în cazul unui nou cutremur devastator câte dintre ele ar rezista?! S-a luat oare vreo măsură concretă în acest sens, în fară de catalogarea lor?! Şi atunci cum putem pretinde noilor generaţii să fie mai conştiente decât noi?
Credem că societatea românească ar trebui reformată din temelii, şi dacă vrem să avem generaţii sănătoase şi conştiente, să-i reapropiem pe tineri de natură şi de valorile adevărate, să-i ferim de tentaţiile nefaste şi să-i facem responsabili de viitorul lor, să devină conştienţi că îl vor avea aşa cum îl vor construi. Educaţia corectă trebuie să înceapă în primul rând din mediul familial, iar apoi să continue în mediul şcolar şi universitar. Totuşi, până când nu va creşte nivelul de trai al poporului şi nu se va eradica sărăcia în România va fi greu să vorbim despre „educaţia în mediul familial”, pentru că adesea copiii vin la şcoală cu o educaţie greşită şi educatorilor nu le este uşor de a îndrepta răul care s-a făcut deja. Pe de altă parte, la polul opus, educaţia în familiile bogate poate fi la fel de nocivă, deoarece ea cultivă aroganţa, infatuarea, dispreţul faţă de ceilalţi, obrăznicia, libertinajul şi alte asemenea defecte morale deloc lăudabile. Şi până la urmă cine este vinovat dacă un popor nu este suficient de educat şi oamenii nu sunt pregătiţi pentru o viaţă normală, nu guvernanţii care organizează şi conduc viaţa societăţii?! În prezent grecii se revoltă din cauza anilor de austeritate care le-au dereglat traiul normal, dar nici noi nu stăm prea bine cu nivelul de trai şi toţi aşteaptă de la cei care ne conduc nişte „măsuri izbăvitoare” care să schimbe lucrurile în bine.
Şi revenind la tinerii de azi, care vor construi societatea de mâine, ei ar trebui să ştie că dincolo de televizor, calculator, internet, tabletă şi telefon există lucruri mult mai frumoase, care se vor re/descoperite. Nu ajunge, dragi tineri, să priviţi doar la televizor sau pe ecranul calculatorului ori tabletei un peisaj extraordinar de frumos, ci mergeţi şi-l vedeţi „la el acasă”, lăsaţi-vă pătrunşi de farmecul lui, inspiraţi adânc mireasma „fânului de curând cosit”, ascultaţi primul cântat al cocoşului într-o gospodărie ţărănească, adulmecaţi aroma unei pâini de curând ieşită din cuptor, lăsaţi-vă încântaţi de minunăţia unei pajişti cu flori ori admiraţi spectacolul bucolic al unei turme de oi pe un deal, cerul senin şi umbra pădurii, cântecul minunat al păsărilor şi susurul izvoarelor, păşiţi cu picioarele goale prin iarba înrourată a unei dimineţi de vară şi bucuraţi-vă sincer de miracolul unui nou răsărit de soare! Părăsiţi pentru un timp vacarmul şi îmbâcseala oarşelor voastre şi reîntoarceţi-vă câteva clipe la natură, pentru a trăi viaţa adevărată şi nu falsitatea ei!
Credem cu tărie că factorii educativi ar trebui să includă în programele destinate tinerilor măsura ca fiecare elev sau student, mai ales cei din mediul urban, căci cei de la sate în bună parte cunosc aceste realităţi, să facă câteva zile de „practică la ţară”, eventual de tip „voluntariat”, şi în special în zonele de munte şi, desigur, fără calculator, tabletă sau telefon. Suntem convinşi că acest lucru le-ar oferi tinerilor de azi o altă perspectivă asupra vieţii lor. Şi chiar şi asupra celor care s-ar împotrivi categoric acestor „ieşiri în natură”, după un timp, ele vor avea un efect benefic, revenind adesea în memoria lor ca amintiri plăcute. În acest fel poate tinerii noştri de azi vor învăţa nu numai să stăpânească tehnologia modernă, ci şi să respecte mai mult natura, să înţeleagă importanţa ei şi s-o ocrotească, şi totodată să redescopere adevăratele valori ale poporului nostru, completându-şi astfel educaţia.
Mihai Trifoi
