La început au fost casele, apoi acestea au fost înconjurate cu garduri care trebuia să-i protejeze pe locuitorii lor de animalele sălbatice sau de eventualii intruși umani. După un timp, când societatea începuse să se cristalizeze, au apărut cetățile înconjurate de ziduri groase și de fortificații menite a le apăra de atacurile vrăjmașilor de tot felul. Și în cele din urmă unele popoare mai puternice au construit la granițe ziduri faraonice pentru a fi stavilă în fața altor neamuri invadatoare care le pizmuiau pentru bogăția și bunăstarea lor.
Au trecut de atunci multe secole, în care civilizația planetară a evoluat enorm. Și cu toate acestea, nu suficient pentru ca gardurile separatoare și zidurile de apărare să dispară în totalitate. Dimpotrivă, după o perioadă de acalmie care a urmat după ultimul război mondial, spiritele războinice au început să se agite din nou. Nostalgicii revizioniști și liderii ambițioși peste măsură, conducători de neamuri avizi de expansiune și mărire, oameni cu viziuni eronate vor să rescrie istoria prin retrasarea granițelor, impasibili la orice consecințe.
Pe de altă parte, odată cu invazia imigranților musulmani în Europa lucrurile s-au complicat. Una din consecințele acceptării de către Germania a acestui nou tip de „invadatori”, respectiv refugiați de război, dar nu numai, a fost BREXIT-ul, fapt ce într-un anume fel a destabilizat UE, creând o fisură, periculoasă în orice…zid, deoarece nu se știe dacă acest exemplu nu va fi urmat și de altele.
O altă consecință, care ne duce cu gândul înapoi la antichitate, a fost construirea la granițele câtorva țări europene a unor garduri înalte de sârmă ghimpată, menite a bloca pătrunderea valurilor de emigranți în țările europene dezvoltate, unde nivelul de trai este mai ridicat. Și cum această „modă” pare molipsitoare, ea a trecut deja oceanul găsind un adept chiar în persoana noului președinte american, Donald Trump, care și-a propus să construiască un zid grandios la granița dintre SUA și Mexic. În viziunea lui Trump, acest zid ar trebui să aibă o înălțime de până la 16 metri, să stai să te crucești nu alta. Scopul faraonicei construcții este același ca în Europa: stoparea imigrației. Dar chiar dacă unii critici taxează această idee drept un „act de auto-sabotaj” care va avea efecte nefaste asupra mediului și va împiedica migrația animalelor, dacă nu se va răzgândi, atotputernicul președinte american îl va realiza, deoarece vrem-nu vrem trebuie să recunoaștem că șefii de stat cu ambiții mari pot schimba soarta popoarelor. Nici România nu este scutită de acest lucru, numai că noi nu avem bani nici pentru autostrăzi, cum să mai construim și garduri la granițe?
Dar se spune că în tot răul există și un bine, căci nu avem nevoie de garduri sau ziduri apărătoare, de săraci ce suntem, chiar și refugiații în discuție ne ocolesc, mai ales că ei fug de război și sărăcie, deci caută adăpost în țări bogate,
Conform dicționarului, „zidul” este un „element de construcție, așezat vertical, executat din piatră, din cărămidă, din beton etc., destinat să delimiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori alte elemente de construcție”. Pentru exemplificare nu vom alege ziduri te tipul „Zidul morții”, care se referă la acrobațiile executate de motocicliști pe pereții rotunzi ai unui spațiu închis și special destinat acestui scop, de obicei la circ, și nici „zidul sonic”, o denumire pentru a marca depășirea vitezei sunetului de către avioane, ci ne vom referi la câteva ziduri reale intrate deja în istorie.
Vom începe prin a aminti informația cuprinsă în Biblie despre orașul antic Ierihon „ale cărui ziduri au fost prăbușite prin putere dumnezeiască”. Nu vom insista, deoarece s-ar putea ca unii cititori mai documentați sau mai atei să nu recunoască această posibilitate dacă ea n-a fost dovedită științific. Așadar să trecem la un alt exemplu, care nu trebuie „dovedit”, căci realitatea lui este palpabilă și în zilele noastre.
Marele Zid Chinezesc, o construcție strategică gigantică, cu rol de apărare contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei. Acest proiect nemaivăzut a început în sec. I î.Hr. și a continuat în timpul mai multor dinastii, însumând în final 21.196 km. Câteva detalii ne oferă grandoarea construcției: grosimea zidului varia între 4-10 metri, iar lățimea lui era de 6,5m. Din loc în loc au fost construite turnuri care aveau 12 m înălțime; ele aveau rol „de observare, transmitere de semnale și depozit de arme”. Zidul început în provincia Gansu, la limita apuseană a Deșertului Gobi, se termină în Marea Galbenă, parte a Mării Chinei de Est. (Sursa: Wikipedia, internet). Se înțelege de la sine că a realiza un astfel de proiect gigantic cu mijloacele acelor timpuri n-a fost deloc ușor, el cerând multe sacrificii. Se spune că pentru construirea zidului au trebuit să moară 10 milioane de oameni, mulți dintre ei fiind îngropați chiar în zid. Dar măreția construcției poate fi admirată și astăzi de către miile de turiști veniți anual să viziteze una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne.
Zidul lui Hadrian, numit și „limesul lui Hadrian”, după cum aflăm din sursa Wikipedia, este o fortificație construită în anii 120-128 d.Hr. în Anglia romană, la ordinele împăratului roman Hadrian: „Făcea parte din ”limes”, granița fortificată a Imperiului Roman, care străbătea aproape toată Europa, până la Marea Neagră și ajungea și până în Asia Mică și Orientul Apropiat”.
Un articol semnat de Oana Bujor, din 11.08.2016 (www.descopera.ro), cu titlul „Ce este Zidul lui Hadrian?” ne aduce câteva detalii în plus. Durata construcției este estimată la 6 ani, iar lungimea zidului la 117 km, fiind necesară o armată de 15.000 de oameni pentru a-l realiza. Ca orice construcție mare de acest gen, în timp s-a degradat. În secolele care au urmat mare parte din zid s-a prăbușit, iar pietrele au fost folosite la construirea caselor și drumurilor, încât în zilele noastre s-au păstrat doar unele porțiuni ale lui.
Zidul plângerii este „un vestigiu al zidului antic care înconjura curtea Templului iudeu din Ierusalim” (Wikipedia). Aflat în Vechiul Oraș al Ierusalimului în partea de vest a Muntelui Templului, azi fiind principalul loc sacru al iudaismului, loc de rugăciune și de pelerinaj pentru evrei. În același timp el reprezintă și un important obiectiv turistic pentru miile de vizitatori curioși și dornici să scrie o dorință pe un petic de hârtie pe care-l vor băga în crăpăturile zidului.
Zidul Berlinului, a cărui construcție a început în 13 august 1961, fiind apoi demolat după evenimentele dramatice din 1989. Având o lungime de 43 de kilometri, acesta separa cele două Germanii, făcând parte din Cortina de Fier, fiind și un simbol al Războiului Rece. Din fericire Istoria și oamenii l-au dărâmat, iar cele două țări germane s-au reunit.
Desigur, au existat și există multe alte ziduri care separă oamenii și neamurile, unele văzute altele nevăzute, dar oricâte ziduri s-ar construi, în cele din urmă ele se vor prăbuși și vor deveni vestigii, căci dintelui timpului nu-i rezistă nimic, doar orgoliul oamenilor este nemăsurat.
Așa cum am văzut, de la zidurile Ierihonului la Zidul lui Trump, oamenii au încercat mereu să pună stavile în calea semenilor. În Europa tot mai multe țări își construiesc garduri și ziduri la granițe pentru a se apăra de invazii. Cursa înarmărilor continuă cu și mai multă înverșunare. Popoarele se pregătesc de război. Conform principiului clepsidrei, războiul începe când se termină pacea, iar pacea începe când se termină războiul, deci în timp de pace ne pregătim de război. Deocamdată nimeni nu știe cât nisip (timp) a mai rămas în partea superioară a clepsidrei până la cel de-Al Treilea Război Mondial, care în mod sigur va fi atât de nimicitor, încât puține ființe vor mai rămâne pe pământ.
De ce se întâmplă toate acestea? „Pentru că, uitând de iubirea față de Dumnezeu și față de semeni, oamenii s-au înconjurat de gardurile și zidurile lăcomiei, invidiei, urii și răzbunării, de o mentalitate (auto)distrugătoare care nu-i lasă să trăiască în pace și liniște. Toate acestea însă vor duce la mari suferințe, și poate așa viitorii locuitori ai Pământului vor înțelege ceva din greșelile trecutului, căci noi nu prea am învățat multe…
Mihai Trifoi
