Inspectorii Comisariatului județean al Gărzii Naționale de Mediu au efectuat, în ultimele trei luni, o serie de controale la mai multe societăți din județul Covasna.
În perioada 1 iulie – 30 septembrie (a.c.), Comisariatul județean Covasna al Gărzii Naționale de Mediu (GNM) a efectuat în total 131 de inspecții în județ, dintre care 28 planificate, 17 tematice, 3 inspecții SEVESO și alte 83 controale neplanificate. În cadrul controalelor neplanificate au fost înregistrate 21 de controle în urma sesizărilor, 3 în urma autosesizării, 9 în urma protocoalelor încheiate cu alte autorități de la nivel județean, 3 pentru verificarea respectării condițiilor impuse în actele de reglementare, unul pentru verificarea realizării măsurilor impuse și alte 46 de controale dispuse de Comisaritul General al Gărzii Naționale de Mediu.
. . Cele mai mari sancțiuni aplicate au fost în valoare de 50 de mii de lei.
Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră de reprezentanții GNM se menționează că, în urma controalelor efectuate au fost aplicate 21 de amenzi contravenționale în valoare totală de 256.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni aplicate de inspectorii Comisariatului județean Covasna al Gărzii de Mediu au fost în valoare de 50.000 de lei, și au vizat trei societăți, două dintre acestea fiind sancționate pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în Autorizația de mediu, iar una pentru neprezentarea la sediul Comisariatului județean, la solicitarea organelor de control. Totodată, în perioada de referință au fost suspendate activitățile a patru societăți și a fost emisă o propunere de notificare prealabilă la Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, ca urmare a nerespectării condițiilor din actul de reglementare.
Potrivit aceleiași surse, principalele nereguli constatate de inspectorii Comisariatului județean Covasna, în urma controalelor efectuate în această perioadă, au fost: transportul materialelor lemnoase peste ape curgătoare; depozitarea materialului lemnos pe albia pârâului; lipsa evidenței gestiunii deșeurilor; lipsa solicitării sau obținerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului; nerespectarea condițiilor din actele de reglementare; nedepunerea în termenul prevăzut de lege a declarației la Administrația Fondului pentru Mediu; schimbarea categoriei de folosință a terenului, fără notificarea organelor abilitate, sau hrănirea animalelor sălbatice în zone nepermise.
În cadrul activității de control desfășurată în această perioadă înspectorii au verificat, de asemenea, situațiile semnalate prin internmediul a 21 de reclamaţii şi sesizări primite din partea cetăţenilor. Acestea au vizat, printre altele, nerespectarea prevederilor legislației de mediu în vigoare, deversări de ape uzate menajere, poluarea pâraielor, deversarea pe sol a dejecțiilor animaliere, eliminarea deșeurilor prin ardere, disconfort creat prin miros, fum sau zgomot, depozitarea necorespunzătoare și distribuirea bitumului cald, distrugerea habitatului prin suprapășunat, lipsa solicitării sau obținerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecției mediului, schimbarea categoriei de folosință a terenului, distrugerea rezistenței drumului și aspectului zonei turistice, sau construcția neautorizată a unui lac de acumulare, pentru irigații agricole.
Ioana Ardeleanu