Galeriile de Artă ale Muzeului Naţional Secuiesc şi-au încetat activitatea, începând cu prima zi a lunii iulie, a.c., în toate spaţiile sale urmând să se desfăşoare lucrări de reabilitare şi de reorganizare muzeală, care se vor finaliza până la sfârşitul acestui an.
Directorul acestei instituţii de cultură, Vargha Mihály, a declarat: „Este vorba de un complex proces de transformare care va dura câteva luni, al cărui scop este îmbunătăţirea condiţiilor de conservare a patrimoniului muzeal şi modernizarea mijloacelor de prezentare şi promovare a operelor de artă expuse în spaţiile Galeriilor Gyárfás Jenő. Aşadar, peste câteva luni, vizitatorii vor păşi în spaţii climatizate, cu sisteme moderne de iluminare şi supraveghere, iar Galeriile de Artă din Sfântu Gheorghe vor intra fără complexe în circuitor spaţiilor expoziţionale europene”.
Potrivit acestuia, proiectul a fost realizat de Damokos Csaba, iar lucrările vor fi executate de o societate comercială din oraşul Reghin, acestea fiind finanţate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi de Consiliul Judeţean Covasna.
Într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre se precizează că procesul de reabilitare şi reorganizare muzeală din acest an va crea posibilitatea abordării unei noi politici manageriale a Muzeului, în relaţie cu Galeriile Gyárfás Jenő, care presupune, printre altele, organizarea în acest spaţiu a unor expoziţii de anvergură naţională şi internaţională, în parteneriat cu alte instituţii de artă din ţară şi din străinătate. Totodată, se doreşte includerea operelor din Panteonul Galeriilor Gyárfás Jenő în proiectele naţionale şi internaţionale de parteneriat, astfel încât creaţiile artiştilor Miklós Barabás, Jenő Gyárfás, Hans Mattis- Teutsh, Albert Nagy, Imre Baász, Sándor Plugor etc., să fie valorificate şi promovate, în mod continuu.
Directorul Muzeului Naţional Secuiesc a menţionat faptul că, unele practici ale muzeologiei moderne (pedagogia muzeală, conferinţe, workshopuri, seri muzeale), experimentate cu succes la sediul Muzeul Naţional Secuiesc, vor fi aplicate şi în proiectele Galeriei Gyárfás Jenő, pentru ca fenomenul artelor vizuale să devină spaţiul de întâlnire şi comunicare pentru un public format din toate generaţiile şi din categorii profesionale cât mai diverse.
Galeriile de Artă din Sfântu Gheorghe funcţionează învechea clădire a Bazarului din centrul municipiului, o clădire monument istoric cunoscută şi sub denumirea „Turnul cu ceas”. Ultimele lucrări de reabilitare a spaţiilor interioare au avut loc la mijlocul anilor ‘90, când au fost înlăturate urmele unui cutremur, prilej cu care casa scării şi holul au fost transformate în simeze, lărgindu-se astfel spaţiul expoziţional.
Galeriile Gyárfás Jenő îşi au locaţia în vechea clădire a Bazarului din centrul oraşului Sfântu Gheorghe. În perioada în care se desfăşoară lucrările de reabilitare a Galeriilor de Artă, cele mai multe expoziţii de artă contemporană urmează să fie organizate şi găzduite de Casa cu Arcade, care dispune de spaţii generoase şi care funcţionează şi ca sediu al Asociaţiei Artiştilor Profesionişti – Filiala Covasna.
Anna-Maria Chiţu