De ceva vreme încoace asistăm la adevărate scenete teatrale degenerând în „gâlceavă politică” de tip fanariot între cei mai aleşi dintre aleşi şi între „familiile” lor politice sau chiar în interiorul acestora.
Şi dacă n-ar fi vorba despre accesul la funcţii înalte sau păstrarea lor cu orice preţ, ci despre binele ţării şi bunăstarea poporului, am mai înţelege, dar aşa nu putem decât să-i îndemnăm precum unul dintre poeţii noştri:
„De ce vă puneţi gheara-n gât?
Să lase unul cât de cât,
Să dea şi celălalt ceva,
Eu cât de cât socot c-o da”…
Când mama şi tata se ceartă, copiii în mod sigur vor plâmge speriaţi, neştiind ce-o să li se întâmple. Şi nici din „lupte fraticide” nu poate să iasă ceva bun. Singura soluţie ar fi, vorba veche: „unire-n cuget şi-n simţiri”, dar când şi cugetul şi simţirea aleşilor noştri lasă de dorit, căci orbiţi de cele deşarte uită de cele sfinte, atunci fiţi siguri că nedreptăţile vor curge râu şi poporul va continua să sufere, împovărat de taxe şi impozite, măcinat de lipsuri şi boli şi lipsit de speranţa de a mai vedea vreodată „luminiţa de la capătul tunelului”…
Dar care speranţă?! Tocmai acum când a-nceput „anul electoral” cu pomeni şi promisiuni de tot felul, cu „lupte încrâncenate” pentru putere – căci nu-i aşa? – puterea aduce bogăţia, tocmai acum ne-am găsit şi noi să vorbim despre speranţă? Ce cuvânt deşart în gura poporului! Votaţi, oameni buni, votaţi şi veţi avea de toate… în visele voastre înaripate! Dar în totala derută, poporul se simte neputincios şi nehotărât, ajungând să întrebe ca şi Cetăţeanul Turmentat din piesa lui Caragiale: „- Da` eu cu cine votez?”. Păi cum altfel, când cei care ar trebui să ne-ndemne la bine, ne-ndeamnă la rău, adică să ieşim în stradă, să-i dăm jos „pe ăia” ca să venim „noi”, şi astfel „să ne rotim” luînd-o de la capăt. Până la urmă acesta este „jocul politic” ale cărui efecte nefaste le simţim în viaţa noastră de zi cu zi.
Cel puţin în concepţia filozofilor, înaltele personalităţi, şi mai ales cele care conduc destine a mii şi milioane de oameni, ar trebui să aibă o conştiinţă şi o morală dintre cele mai alese, să fie persoane inteligente şi altruiste, adică lipsite de lăcomie şi interes pentru propria îmbogăţire şi mărire, şi să gândească mereu, sfătuindu-se cu ceilalţi, ce-ar fi de făcut pentru a asigura oamenilor, de care sunt răspunzători şi dependenţi la rândul lor, pacea şi bunăstarea. Dar acest lucru nu se poate întâmpla cât timp ele însele, aceste personalităţi, se declară „jucători” şi „jucătoare”. Adică „jucători” cu destinele noastre…
Dar dormiţi liniştiţi, dragi concetăţeni, se apropie „marile alegeri”. Votaţi şi va fi bine!
Mihai Trifoi
