În cursul săptămânii trecute, vineri, Poliţia Municipiului Tg. Secuiesc a fost sesizată printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112, de către numitul T. L. din Tg. Secuiesc, cu privire la faptul că în seara zilei de joi  a constatat faptul că de pe un teren agricol cultivat cu grâu, situat pe raza municipiului, persoane necunoscute i-au treierat grâul de pe o suprafaţă de aproximativ 0,10 ha.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care, în urma cercetărilor efectuate a stabilit faptul că grâul a fost treierat de către numitul G. J., din localitatea Alungeni. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvărşirii infracţiunii de furt.

După doar o zi, Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Brateş au fost sesizaţi de către numitul N. M. din satul Telechia, despre faptul că o persoană necunoscută i-a sustras aproximativ 200 kg lucernă de pe o parcelă aflată între localităţile Telechia şi Leţ. În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, echipa operativă  care s-a depasat  la faţa locului  a reuşit să-l identifice pe autorului faptei, în persoana numitului R. T. din satul Telechia. Prejudiciul, în valoare aproximativă de 200 lei a fost  recuperat şi predat  părţii vătămate. În cauză se efectuază cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail