Fundaţia creştină „Diakonia” a început înscrierile pentru Festivalul de muzică pentru persoanele cu dizabilităţi, care va avea loc în această primăvară la Sfântu Gheorghe.

Directorul Fundaţiei, Makkai Peter, a declarat ieri pentru AGERPRES că la acest festival pot participa atât solişti cu deficienţe, cât şi orchestre şi coruri din întreaga ţară care au în componenţa lor persoane cu dizabilităţi. Acesta a menţionat că organizatorii se angajează să asigure gratuit cazare şi masă pentru participanţi.

„Anul trecut am organizat prima ediţie din Transilvania şi poate din România a festivalului muzicienilor cu dizabilităţi. A avut mare succes şi toţi ne-am distrat foarte bine. Dorim ca acesta să devină o tradiţie şi un festival internaţional în viitor. Aşteptăm cu drag la festival participarea corurilor, cântăreţilor şi muzicienilor cu dizabilităţi (…) Este un festival de muzică, dar sunt bineveniţi şi cei care prezintă dansuri sau scurte piese de teatru”, a declarat Makkai Peter.

La acest festival care va avea loc pe 11 mai la Casa Irisz din Sfântu Gheorghe vor participa în calitate de invitaţi şi muzicieni din străinătate cu diverse deficienţe fizice.

Fundaţia „Diakonia” a derulat în ultimii ani şi alte proiecte destinate persoanelor cu handicap, printre care un concurs de artă plastică intitulat „Outsider Art” şi o paradă a modei. Printre manechine s-au regăsit atât persoane cu handicap, cât şi câţiva adolescenţi care au participat la mai multe acţiuni comune în cadrul proiectului „Acceptă-mă”. Fundaţia patronează două centre pentru persoanele cu dizabilităţi, la Sfântu Gheorghe şi Valea Crişului.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail