. . Fundația Comunitară Covasna (HKA) va distribui, începând din luna aprilie (a.c.), peste 1.500 de puieți de pomi fructiferi autohtoni localităților din județ, în cadrul programului „Un copac pentru generația următoare”.

Potrivit directorului executiv al Fundației, Bereczki Kinga, programul – lansat în anul 2015 – are ca scop revitalizarea livezilor şi a soiurilor autohtone aflate pe cale de dispariţie şi promovarea unei atitudini responsabile faţă de natură.Fundația a finalizat anul acesta achiziționarea unui teren de aproximativ o jumătate de hectar la Valea Crișului, unde va amenaja o pepinieră și de unde va distribui anual pomi fructiferi localităților din județul Covasna.

„Pentru realizarea livezii, pe lângă, resursele proprii am reușit să atragem surse din străinatate, prin granturi internaționale, așadar proiectul este finantat de: Fondul ONG (EEA Grants), Fundația Global Fund (Africa de Sud), programul Viability Net (Cehia), respectiv fondul comunitar.”- a spus directorul executiv al Fundației, Bereczki Kinga.

Aceasta a amintit că ideea programului „Un pom pentru generația următoare” s-a născut cu ani în urmă: „Am avut un program de grant la care a aplicat o organizație civilă din Herculian și care a venit cu ideea replantării de pomi fructiferi. Ne-a plăcut foarte, foarte mult ideea (…) și atunci am zis că e un exemplu pozitiv care poate fi extins la nivelul județului. De acolo a pornit această idee (…). Proiectul nostru vizează și un fel de reîntoarcere la tradiții și promovarea unei alimentații sănătoase, dar și responsabilizarea oamenilor cu privire la protejarea naturii și a mediului înconjurător, pentru că dacă un om se ocupă cu plantarea, se gândește la viitor, nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Sunt foarte multe componente pozitive, care odată cu derularea programului se promovează în rândul comunității.”- a declarat directorul executiv al HKA, Bereczki Kinga.

Fundația și-a propus să deruleze programul pe parcursul a zece ani, timp în care să ofere, gratuit, aproximativ 15.000 de puieți care să acopere integral județul.

Ediția actuală a programului va fi lansată la începutul lunii aprilie, a menționat, ieri, directorul executiv Bereczki Kinga. Potrivit acesteia, în cadrul unei ședințe ce va avea loc săptămâna aceasta, conducerea Fundației va decide care sunt localitățile în care vor fi distribuiți cei 1.600 de puieți alocați anul acesta.

„Programul se va desfășura de la începutul lunii aprilie. Acum, în luna martie, trebuie să sosească puieții și în prima săptămână a lunii aprilie va începe distribuirea acestora. Anul trecut, puieții au fost oferiți în cadrul unui program de granturi, însă de data aceasta vom derula programul un pic altfel, având experiența din anul anterior. Săptămâna aceasta vom avea o altă ședință de board (n.r – ședință a conducerii), în cadrul căreia Consilliul va decide care localități vor primi puieții. Este foarte important ca această distribuire să se realizeze echitabil, la nivelul întregului județ. Așadar, am împărțit județul în cinci regiuni și în fiecare regiune vor fi distribuiți maxim 400 de puieți. 1.600 de puieți vor fi distribuiți, în total. Vom reveni cu informații, în curând.” – a declarat ieri, directorul executiv al HKA.

***

Fundația Comunitară Covasna (HKA) a fost înființată la inițiativa unor întreprinzători locali și reprezentanți ai unor organizații civile, din fonduri private, în scopul de a dezvolta comunitatea locală.

De-a lungul timpului, Fundația a organizat şi alte programe – Programul „Card comunitar”, programul „Mai mult decât un loc pe hartă”, derulate la nivel de județ, dar și  campanii și acțiuni de strângere de fonduri pentru finanţarea unor proiecte locale, precum „Pedalează pentru un scop bun”, „Licitaţie Civilă”, și nu numai.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail