Fundația Comunitară Covasna a anunțat că începe, în curând, distribuirea puieților de pomi fructiferi autohtoni pe care îi va oferi anul acesta în cadrul programului „Un pom pentru generația următoare”.
Reprezentanții Fundației au transmis vineri că numărul solicitărilor de puieți de pomi fructiferi a depășit cu mult, în ediția actuală, fondul alocat.
Înscrierile în ediția actuală au fost lansate la mijlocul lunii februarie (a.c.), fiind deschise până în 31 martie (a.c.). La apelul Fundației Comunitare Covasna privind aplicarea la program au sosit 17 solicitări din 21 localități, numărul total de puieți solicitați fiind 5.118.
Chiar și așa, Fundația a decis că va răspunde tuturor solicitărilor, în două tranșe – una în 2018 și una din fondul pentru anul 2019.
„La apelul de proiect au sosit foarte multe aplicații, depășind cu mult fondul disponibil. Din acest motiv, la luarea deciziei, un element important a fost faptul că localitatea respectivă este de acord sau nu să susțină puieții care depășesc fondul disponibil, sub formă de aport propriu. Astfel, fondul de 2000 de puieți asigurați de fundație, practic, va fi de 3400, prin aportul propriu, și prin acesta mai multe familii vor beneficia de puieți de pomi fructiferi autohtoni. Totodată, având în vedere calitatea și fundamentarea aplicațiilor primite, fundația a hotărât că va satisface toate cererile și va asigura puieții în două tranșe: anul acesta va sprijini o parte din acestea, cele mai mari, iar anul viitor va acoperi restul solicitărilor, din fondul anului 2019”- au transmis, vineri, reprezentanții Fundației Comunitare Covasna.
Potrivit acestora, pentru comuna Lemnia, satul Lunga, Fundația „Wegener Pro Sanitate” din Târgu Secuiesc a solicitat 700 de puieți, iar Fundația Comunitară Covasna va oferi 400; Biserica Reformată Țufalău a solicitat 84 de puieți, iar cererile vor fi acoperite de Fundație, din fondul pentru anul 2019; Asociația „Csillagőrző” din Ghidfalău a solicitat 700 de puieți, și va primi 400; Asociația „Messzelátó” din Tălișoara a solicitat 400 de puieți și va primi 300; Biserica Reformată Bodoc a solicitat 126 de puieți, cererile urmând a fi soluționate prin fondul pentru a
nul 2019; Primăria Ghelința a solicitat 87 de puieți, pentru satul Harale, și va primi 87; Asociația „Brâul Sitean” din Sita Buzăului a solicitat 300 de puieți, și va primi 200; „Ifjúsági Klub Újfaluért IKU” din Micfalău a solicitat 135 de puieți, cererile urmând a fi acoperite din fondul pe anul 2019; Asociația „Kézdialmási Gyerekekért” din Mereni a solicitat 200 de puieți, iar solicitările vor fi rezolvate tot din fondul pe anul 2019; Biserica Reformată din Zălan a solicitat 138 de puieți și îi va primi tot prin fondul de anul viitor; Fundația „Kálnoky” din Micloșoara a solicitat 300 de puieți și va primi 100; Asociația „Hámor” din Herculian a solicitat 400 de puieți, și îi va primi din fondul de anul viitor; Asociația „Esztelnekért Kulturális Egyesület” din Estelnic a solicitat 150 de puieți, iar Asociația „Zike” din Baraolt a solicitat 300 de puieți, pentru localitățile Căpeni, Racoșu de Sus,Biborțeni, Bodoș – cererile acestora fiind acoperite tot din fondul pe anul 2019; Asociația „Gyöngyharmat” din Zăbala a solicitat 600 de puieți și va primi 400, din fondul actual; Fundația „Tartrangi Sándor” din Ozun a solicitat 97 de puieți și îi va primi prin fondul din 2019, iar Primăria Barcani a solicitat 400 de puieți, și va primi 200.
„Totalizând, în anul 2018 vor beneficia de puieți de pomi fructiferi autohtoni un număr de nouă localități, cu un total de 2087+1400 de bucăți, iar în anul 2019 vor primi, deocamdată, 12 localități, 1630 de bucăți”- au transmis, vineri, reprezentanții Fundației Comunitare Covasna.
Un program de lungă durată
Pornit cu aproximativ trei ani în urmă, programul „Un pom pentru generația următoare” este planificat să se desfășoare timp de un deceniu, și are ca scop replantarea puieților autohtoni pe teritoriul județului, precum și mobilizarea comunității și promovarea gândirii responsabile a oamenilor și pe termen lung.
„Am avut, cu ani în urmă, un program de grant la care a aplicat o organizație civilă din Herculian și care a venit cu ideea replantării de pomi fructiferi. Ne-a plăcut foarte mult ideea (…) și atunci am zis că e un exemplu pozitiv care poate fi extins la nivelul județului. De acolo a pornit ideea programului <<Un pom pentru generația următoare>>”, a declarat directorul executiv al Fundației, Bereczki Kinga. Potrivit acesteia, printre obiectivele programului se numără și promovarea tehnicilor tradiționale de grădinărit, atragerea atenției spre valorile locale, utilizarea valorilor locale, auto-susținerea ca o formă de viață din punct de vedere comunitar, ocrotirea mediului înconjurător, responsabilizarea oamenilor, pentru viitor.
Pe parcursul anilor de desfășurare a acestui program, HKA și-a propus să ofere, gratuit, aproximativ 15.000 de puieți care să acopere integral județul.
Fundația a achiziționat un teren la Valea Crișului, pentru realizarea unei pepiniere de unde va distribui anual pomi fructiferi localităților din județul Covasna.
„Deocamdată cumpărăm acești puieți dintr-un loc sigur, până ce livada noastră comunitară va funcționa. Acolo avem acum puieți cam de patru ani vechime și mai avem nevoie de 2-3 ani ca să se dezvolte astfel încât să îi putem distribui.”- a spus Bereczki Kinga.
Fundația Comunitară Covasna (HKA) a fost înființată la inițiativa unor întreprinzători locali și reprezentanți ai unor organizații civile, din fonduri private, în scopul de a dezvolta comunitatea locală.
Detalii despre programele implementate de către Fundație pot fi aflate accesând site-ul acesteia, www.hka.ro.
Oana Mihaela Costache