Fundația Comunitară Covasna (HKA) a lansat ieri programul intitulat Un pom pentru generația următoare”, ce urmărește repopularea livezilor covăsnene cu pomi fructiferi autohtoni. Puieții se vor distribui pe bază de aplicații, iar acestea pot fi  depuse până în data de 31 martie (a.c.).

Directorul executiv al Fundației, Bereczki Kinga a declarat că programul are ca scop replantarea puieților autohtoni pe teritoriul județului, precum și mobilizarea comunității și promovarea gândirii responsabile a oamenilor și pe termen lung. Fundația va achiziționa un teren de aproximativ o jumătate de hectar la Valea Crișului, va amenaja o pepinieră și va distribui anual pomi fructiferi localităților din județul Covasna. „Este în derulare procesul de achiziție a terenului, la Valea Crișului, un teren de jumătate de hectar, care îndeplinește toate condițiile necesare pentru a crea o grădină de puieți. Avem deja și semințele (…). Imediat după ce putem amenaja teritoriul, aceste semințe vor fi transferate în grădină, dar necesită, după calculele noastre, doi ani, doi ani și jumătate, până ce aceștia vor crește pentru a-i putea distribui gratuit. Până atunci, noi vom procura acești puieți, dar ideea este ca grădina să asigure necesarul pentru acest program”, a spus directorul executiv, Bereczki Kinga.  Puieții (maxim 300 per localitate), vor fi distribuiți în cinci localități din județ, însă se dorește ca programul să se desfășoare pe parcursul a zece ani, și să acopere integral județul. În cei zece ani de derulare a programului, Fundația își propune să ofere, gratuit, 15.000 de puieți.

Distribuirea acestora se va realiza printr-un program de granturi. În cadrul programului pot depune aplicații organizații profesionale și neguvernamentale, parohii locale, completând formularul și anexele disponibile pe site-ul Fundației, www.hka.ro, până în data de 31 martie (a.c.). Cei interesați să aplice vor trebui să justifice solicitarea și să implice cel puțin un profesionist în realizarea programului.

. .

„Este important să fie în organizație un coordonator la nivelul localității, care răspunde de implementarea programului și care poate să prezinte rezultatele. Așteptăm proiectele, formularele se găsesc pe pagina web a Fundației și aplicațiile completate, împreună cu anexele solicitate se pot trimite electronic  pe adresa Fundației, sau tipărite. Termenul limită este 31 martie (a.c.), după care va fi o comisie independentă formată din oameni de specialitate din acest domeniu. Dintre aplicații se vor alege cinci. Cinci localități vor  beneficia de puieți anul acesta. Ne și grăbim pentru ca primăvara (n.r. în perioada aprilie – mai 2015), acești puieți să poată fi plantați. Avem un plan pentru zece ani, cu acoperirea integrală a județului, deci cine nu intră anul acesta în program, va intra în anii următori”, a spus directorul executiv al Fundației Comunitare Covasna (HKA), Bereczki Kinga.

Aceasta a precizat că ideea programului „Un pom pentru generația următoare” s-a născut cu ani în urmă: „Am avut un program de grant la care a aplicat o organizație civilă din Herculian și care a venit cu ideea replantării de pomi fructiferi. Ne-a plăcut foarte, foarte mult ideea (…) și atunci am zis că e un exemplu pozitiv care poate fi extins la nivelul județului. De acolo a pornit această idee”, a spus Bereczki Kinga. Aceasta a menționat că printre obiectivele programului se numără și promovarea tehnicilor tradiționale de grădinărit, atragerea atenției spre valorile locale, utilizarea valorilor locale, ocrotirea mediului înconjurător. „Proiectul nostru vizează și un fel de reîntoarcere la tradiții și promovarea unei alimentații sănătoase, dar și responsabilzarea oamenilor cu privire la protejarea naturii și a mediului înconjurător, pentru că dacă un om se ocupă cu plantarea se gândește la viitor, nu pe termen scurt, ci pe termen lung. Sunt foarte multe componente pozitive, care odată cu derularea programului se promovează în rândul comunității”, a spus directorul executiv al HKA, Bereczki Kinga.

Informații suplimentare despre programul „Un pom pentru generația următoare” pot fi aflate accesând site-ul Fundației Comunitare Covasna, www.hka.ro, secțiunea ”Noutăți”.

Ana Alina Costache 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail