Lagărul inițial, Auschwitz I, a fost înființat în mai 1940, după ocuparea Poloniei de către trupele germane, la 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, într-un fost complex al armatei poloneze. Principalul motiv al înființării lagărului a fost acela că arestările în masă ale polonezilor, pe motive politice, creșteau dincolo de capacitatea închisorilor ‘locale’ existente. Primul transport de polonezi a ajuns la Auschwitz din închisoarea Tarnów pe 14 iunie 1940. Însă, de la sfârșitul anului 1941, asasinările prin împușcare asupra evreilor au evoluat într-un plan cuprinzător, sistematic, pe care naziștii l-au denumit ‘Soluția finală a Problemei Evreiești în Europa’. Germania nazistă a desemnat pe evreii din întreaga Europă pentru exterminarea totală. În acest scop, naziștii au mobilizat întregul aparat al guvernului, armata, SS, poliția și industria. Regimurile colaboraționiste, împreună cu membrii ai populației locale din țările ocupate s-au înrolat, de asemenea, la acest efort. Milioane de evrei din întreaga Europă au fost arestați și deportați cu trenurile de marfă în lagărele de exterminare. Aproximativ trei milioane de evrei au fost uciși în lagărele de exterminare, incluzând Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chelmno, Majdanek și Sobibor, conform https://www.auschwitz.org/ și https://www.yadvashem.org/.
Lagărul de la Birkenau (care a avut, în 1944, peste 90.000 de prizonieri), cunoscut și sub numele de „Auschwitz II”, reprezenta cea mai mare parte a complexului de lagăre de la Auschwitz. Naziștii au început să îl construiască în 1941, pe locul satului Brzezinka (Birkenau în limba germană), la trei kilometri de Auschwitz. Populația civilă poloneză a fost evacuată, iar casele lor confiscate și demolate. Cea mai mare parte a aparatului de exterminare în masă a fost construită la Birkenau și majoritatea victimelor au fost ucise aici. Peste 40 de sub-lagăre, care furnizau forță de muncă diverselor fabrici și ferme germane, au fost înființate între 1942 și 1944 (Auschwitz III). Cel mai mare dintre ele se numea Buna (Monowitz, cu zece mii de prizonieri) și a fost deschis în 1942 pe terenul fabricii de cauciuc sintetic și combustibil Buna-Werke, la șase kilometri distanță de lagărul de la Auschwitz.
În ultimele săptămâni ale celui de-al Treilea Reich, evacuarea și lichidarea lagărului de concentrare de la Auschwitz-Birkenau a fost, în termeni generali, o acțiune realizată în conformitate cu planuri predeterminate de aparatul SS. În urma acestei acțiuni, autoritățile naziste au reușit să evacueze și să folosească pentru nevoile economiei de război germane circa 100.000 de prizonieri ca forță de muncă, precum și o mare cantitate de bunuri acumulate în lagăr. În lagărul principal de la Auschwitz I și în lagărele Auschwitz II-Birkenau și Monowitz, aproximativ 7.000 de prizonieri au supraviețuit până la eliberare, notează site-ul oficial al Muzeului și Memorialului de la Auschwitz, https://www.auschwitz.org/.
Sursa foto: United States Holocaust Memorial Museum/Facebook
Din august 1944 până la mijlocul lui ianuarie 1945, aproximativ 65.000 de prizonieri au fost evacuați din lagărul de concentrare de la Auschwitz, aproape toți polonezii, rușii și cehii (aproximativ 15.000 de oameni), fiind folosiți ca forță de muncă în diferite fabrici. În a doua jumătate a anului 1944, autoritățile SS au început să șteargă urmele și să distrugă dovezile crimelor comise la Auschwitz. Au distrus dosare, inclusiv dosarele și registrele prizonierilor și au început să ardă listele evreilor deportați la Auschwitz pentru exterminare imediată în camerele de gazare. Proprietatea mobilă a lagărului, care includea cantități mari de materiale de construcție și obiecte furate de la evrei – victime ale exterminării în masă – a fost îndepărtată rapid.
În septembrie, octombrie și noiembrie 1944, unii dintre prizonierii evrei din așa-numitul ‘Sonderkommando’, forțați să opereze crematoriile și camerele de gazare, martori direcți ai exterminării, au fost uciși la rândul lor. La 7 octombrie 1944, în timpul unei încercări de lichidare a altora, a izbucnit o revoltă, în urma căreia peste 450 de prizonieri au murit în luptă sau au fost uciși. Până la sfârșitul anului 1944, crematoriul IV, avariat în timpul revoltei, a fost demontat, iar celelalte trei clădiri ale crematoriului au fost pregătite pentru a fi aruncate în aer. Echipamentul tehnic din camerele de gazare și halele cuptoarelor din crematoriile II și III a fost demontat, fiind transportat în diverse regiuni ale celui de-al Treilea Reich.
Imagine din lagarul de concentrare Auschwitz. – Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
La mijlocul lui ianuarie 1945, germanii au început lichidarea definitivă a lagărului. Între 17 și 21 ianuarie 1945, aproximativ 56.000 de prizonieri au fost evacuați de la Auschwitz și sub-lagărele sale, pe jos, în principal spre vest, prin Silezia Superioară și Inferioară, în ceea ce s-a numit ‘Marșul Morții’. Doar aproximativ 2.200 de prizonieri din două sub-lagăre (‘Eintrachthütte’ din Œwiêtoch³owice și ‘Laurahütte’ din Siemianowice) au fost evacuați pe 23 ianuarie pe calea ferată. Una dintre cele mai lungi rute a fost urmată de 3.200 de prizonieri din sub-lagărul din Jaworzno. Drumul spre Gross-Rosen, în Silezia Inferioară, avea o lungime de 250 km. Prizonierii adulți au fost însoțiți de minori – copii evrei și polonezi. Pe toate rutele, gardienii SS au tras atât în prizonierii care încercau să evadeze, cât și în prizonierii care erau prea epuizați pentru a ține pasul cu însoțitorii lor. Atât rutele de evacuare la pas, cât și cele feroviare erau presărate cu mii de cadavre. Numai în Silezia Superioară, aproximativ 3.000 de prizonieri evacuați au murit. Se estimează că cel puțin 9.000 de prizonieri ai lagărului de la Auschwitz au murit pe parcursul întregii operațiuni, deși numărul lor poate ajunge chiar la 15.000, potrivit https://www.auschwitz.org/.
La 20 ianuarie 1945 au fost aruncate în aer crematoriile II și III, iar pe 26 ianuarie a fost aruncat în aer crematoriul V, care era pe deplin funcțional. Pe 23 ianuarie, așa-numita ‘Canada II’, un complex de barăci și depozite care conțineau diverse bunuri lăsate de victimele exterminărilor, a fost incendiată. Aproape 9.000 de prizonieri, majoritatea bolnavi și foarte epuizați, s-au trezit într-o situație precară, rămași în lagărul principal (Stammlager, Auschwitz I), Birkenau (Auschwitz II) și sub-lagăre. Nu erau potriviți pentru o evacuare pe jos, așa că autoritățile SS au căutat să îi extermine pe toți sau aproape pe toți acești prizonieri. Între plecarea ultimelor coloane de evacuare din lagăr și sosirea soldaților Armatei Roșii, SS-ul a reușit să ucidă în sub-lagărele ‘Fürstengrube’ în Weso³a, ‘Tschechowitz-Vacuum’ în Czechowice și ‘Blechhammer’ în Blachownia Œl¹ska, alți aproximativ 700 de prizonieri evrei.
Sursa foto: United States Holocaust Memorial Museum/Facebook
Speranța de a-și recâștiga libertatea, pe care încă o mai aveau prizonierii lăsați în urmă de SS, în lagăr, a devenit realitate la 27 ianuarie 1945. În acea zi, soldații Armatei Roșii au intrat în Auschwitz (sau Oœwiêcim în poloneză). Înainte de prânz, soldați ai Armatei 60 a Primului Front ucrainean au apărut în regiunea de est a orașului, acolo unde se afla sub-lagărul Monowitz. Ei au eliberat aproximativ 7.000 de prizonieri din lagărul de la Auschwitz II-Birkenau și de la Monowitz, în jurul orei 15.00, întâmpinând rezistență din partea trupelor germane în retragere. Peste 230 de soldați sovietici au murit în luptele de eliberare ale lagărului, inclusiv comandantul Regimentului 472 Infanterie, locotenent-colonelul Semen Lwowicz Bezprozvannyj.
Imagine din lagarul de concentrare Auschwitz.- Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Auschwitz – devenit un simbol al terorii, genocidului și Holocaustului – a fost doar unul dintre numeroasele locuri de concentrare și ucidere în masă amenajate de Germania nazistă în Europa, alături de Dachau, Gross-Rosen, Mauthausen, Bergen-Belsen, Majdanek, Sobibor, Treblinka sau Buchenwald. Pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial au murit în asemenea centre ale terorii peste șase milioane de evrei, sute de mii de sinti și romi, persoane cu dizabilități, oponenți politici ai nazismului (în special de stânga), homosexuali, criminali sau ‘asociali’ (persoane considerate de regimul hitlerist că duc o existență ‘parazitară’ și sunt ‘balast pentru societate’), prizonieri de război, martori ai lui Iehova și nenumărați alții, indică https://www.dw.com/.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În iulie 1947, pe locul acestui complex de lagăre, a fost înființat, de autoritățile poloneze, Muzeul și Memorialul Auschwitz-Birkenau, în prezent fiind parte a patrimoniului mondial al UNESCO.
Ziua de 27 ianuarie a devenit Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului în urma rezoluției adoptate la 1 noiembrie 2005 de Organizația Națiunilor Unite. Rezoluția respinge orice negare a Holocaustului și încurajează statele membre ale Adunării Generale ONU să transmită viitoarelor generații lecția genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete. Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului a fost comemorată, începând cu anul 2006, în numeroase țări din întreaga lume. Cu acest prilej, sunt aduse omagii, se aprind lumânări și au loc marșuri ale dureri, în memoria celor care au suferit și au murit în timpul Holocaustului.
AGERPRES
