Sunetul şi vorbirea au fost parte din viaţa lui Alexander Graham Bell (născut la 3 martie 1847, la Edinburgh, Scoţia) de la o vârstă fragedă. Atât tatăl, cât şi bunicul său erau profesori de dicţie şi vorbire, notează secţiunea Google Arts&Culture.
Activitatea tatălui său s-a concentrat pe dezvoltarea unui sistem de vorbire „vizibil”, care permitea scrierea sunetelor din vorbire. Intenţiona să ajute oamenii fără auz să poată vorbi, deşi nu auziseră niciodată cuvinte. Încurajat de tatăl său, Alexander Bell a încercat să realizeze modele de ureche şi corzi vocale cu scopul de a crea un dispozitiv mecanic de vorbire.
În 1870, familia Bell a emigrat în Canada. Pe baza lucrărilor tatălui său în domeniul vocii umane, Alexander s-a mutat în 1871 în SUA şi a început să predea unor studenţi surzi din Boston. Doi ani mai târziu, a fost numit Profesor de Fiziologie Vocală şi Dicţie la Universitatea din Boston, potrivit https://artsandculture.google.com/.
Primele descoperiri în crearea vorbirii, alături de cunoştinţele lui în anatomie, au stat la baza experimentelor proprii în transmiterea vorbirii pe care le-a început în 1873. Prin studiu şi experimente, Bell a lansat ipoteza că dacă undele sonore ar putea fi convertite în curent electric fluctuant, atunci curentul ar putea fi convertit în unde sonore identice cu cele originale la celălalt capăt al circuitului.
La 2 iunie 1875, Alexander Bell a lucrat împreună cu asistentul său Thomas A. Watson de dimineaţă până la amiază la testarea semnalelor electrice cu scopul de îmbunătăţire a telegrafului. Watson a povestit mai târziu ce s-a întâmplat, aşa cum consemnează lucrarea ”Alexander Graham Bell and the Telephone. The Invention That Changed Communication” (Samuel Willard Crompton, 2009): „Ne aflam în pod muncind la experimente cu entuziasm pe o piesă îmbunătăţită a aparatului. Pe la mijlocul după-amiezii repoziţionam discurile metalice ale receptorului, Bell într-o cameră apăsând discurile la ureche unul câte unul în timp ce eu îi trimiteam curentul intermitent din cealaltă cameră. Unul dintre discurile de la transmiţătorul meu a încetat să vibreze. L-am scos cu degetele pentru a-l reporni. (…) Am încercat să reajustez filetul (…) când am tresărit din cauza unui sunet puternic venit de la Bell, iar el a ieşit în grabă exaltat să vadă ce fac”.
Fără să vrea, Watson a transmis către Bell un „curent electric sub formă de sunet” dintr-o cameră în cealaltă. Deşi mai încercaseră câţiva inventatori şi oameni de ştiinţă să facă acest lucru, acesta ar fi fost primul succes, potrivit informaţiilor disponibile prezentate în lucrarea citată. Data de 2 iunie a devenit astfel „magnifica zi a primei transmisii”, care a stat la baza viitoarelor sisteme de comunicaţii.
La invenţia telefonului a ajuns prin perfecţionarea telegrafului. Se gândise că pentru a strânge toate sunetele vocii umane se poate folosi o adaptare a unui „telegraf armonic”. Prima convorbire telefonică a avut loc la 10 martie 1876, când inventatorul Alexander Graham Bell îi cerea asistentului său, care se afla în altă cameră: „Mr. Watson, come Here. I want you.”, aminteşte www.americaslibrary.gov/. Bell primise un brevet pentru invenţia sa cu doar trei zile înainte.
Prima companie de telefoane, „Bell Telephone Company”, a fost fondată la 9 iulie 1877. Prima legătură telefonică dintre Chicago şi New York a fost realizată la 18 octombrie 1892. Graham Bell a patentat 18 invenţii singur şi 12 în colaborare. A inventat, de asemenea, o metodă tehnică de prelucrare a limbajului pentru surzi.
Alexander Graham Bell a murit la 2 august 1922, la Baddek, Noua Scoţie. În timpul funeraliilor sale, serviciile telefonice din Statele Unite ale Americii şi-au întrerupt activitatea un minut.
AGERPRES
Sursa foto: AG Bell Association / Facebook
