În urma unirii Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului cu România în 1918 şi crearea României Mari, legislaţia privind învăţământul superior a cunoscut un proces de legiferare mai îndelungat. Prin decrete regale, Universitatea maghiară din Cluj şi Universitatea germană din Cernăuţi au fost transformate, începând cu 1 octombrie 1919, în universităţi româneşti. Potrivit decretului, salariile, gradaţiile şi indemnizaţiile profesorilor şi funcţionarilor de la aceste universităţi erau acelaşi cu cele ale profesorilor şi funcţionarilor de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi, indică lucrarea „Istoria românilor. România Întregită (1918-1940)” (vol. VIII, Ed. Enciclopedică, 2003).
Prin decretul nr. 4.090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit „transformarea Universităţii Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”, având în componenţă patru facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filosofie. În primul an, Universitatea din Cluj a fost condusă de profesorii: Sextil Puşcariu – rector, Nicolae Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie Călugăreanu – decan la Ştiinţe, Iuliu Haţieganu – decan la Medicină şi Vasile Dimitriu – decan la Drept, se arată pe site-ul oficial al instituţiei de învăţământ, https://www.ubbcluj.ro/, care din 1959 este cunoscută sub numele de Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB).
La 3 noiembrie 1919, în faţa unei audienţe impresionante formate din profesori, studenţi, dar şi din alţi reprezentanţi ai elitei româneşti transilvănene, renumitul arheolog şi istoric Vasile Pârvan susţinea lecţia inaugurală, intitulată „Datoria vieţii noastre”, potrivit https://www.ubbcluj.ro şi lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2004).
Sursa foto: bbcluj.ro
Cursurile Universităţii din Cluj au fost inaugurate la 1 februarie 1920, în prezenţa regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, precum şi a numeroase personalităţi ştiinţifice şi politice româneşti şi străine. Regele Ferdinand a apreciat, cu acest prilej, că nicăieri „nu s-a simţit mai nemilos pumnul stăpânirii trecute pe sufletul românimii, ca în Clujul unguresc cu universitatea lui”. Suveranul a adus un prinos de recunoştinţă eroilor neamului, începând cu Mihai Viteazul, „izbăvitorul dintru început”, şi terminând cu cei care s-au jertfit în războiul pentru întregirea patriei. Regele Ferdinand I a dăruit un fond de 400 000 lei, a căror dobândă să fie utilizată pentru înfiinţarea, pe lângă Universitatea din Cluj, a unui institut pentru studierea istoriei românilor, „atât de vitreg tratată sub stăpânirea trecută”, conform lucrării „Istoria românilor. România Întregită (1918-1940)” (vol. VIII, Ed. Enciclopedică, 2003).
Clădirea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj – Napoca, 1991.
Foto: (c) SORIN LUPŞA/Arhiva istorică AGERPRES
În 1924, legea prin care Universitatea clujeană a fost recunoscută oficial ca „persoană juridică de drept public” a fost adoptată şi publicată în Monitorul Oficial.
Perioada 1919-1932, la nivel didactic şi ştiinţific, s-a remarcat prin diversificarea disciplinelor studiate, precum şi prin crearea unui număr important de institute, laboratoare, catedre şi seminarii, care au contribuit decisiv la prestigiul noii universităţi româneşti. Au fost create: Institutul de Speologie, condus de savantul Emil Racoviţă; Grădina Botanică, al cărei director era Alexandru Borza; Observatorul Astronomic, Institutul de Istorie Naţională, care îi avea ca directori pe Alexandru Lapedatu şi Ioan Lupaş; Muzeul Limbii Române, coordonat de Sextil Puşcariu; Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, înfiinţat de Florian Ştefănescu-Goangă; primul Institut antirabic din Transilvania, Seminarul de matematică (condus de Petre Sergescu) şi cel de istoria artei, catedrele de jurnalism şi de politică socială etc.
Sextil Puşcariu
Sursa foto: bbcluj.ro
În octombrie 1927, în semn de omagiu, universitatea clujeană a adoptat oficial numele primului rege al României Mari, devenind astfel cunoscută drept „Universitatea Regele Ferdinand I”, nume pe care îl va purta până în 1948, conform site-ului Universităţii.
În urma Dictatului de la Viena de la 30 august 1940, când partea de nord a Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a fost cedată statului ungar, Universitatea „Regele Ferdinand I” s-a refugiat la Sibiu şi Timişoara. În primăvara lui 1945, după restabilirea administraţiei româneşti asupra Transilvaniei, Universitatea a revenit la Cluj, însă următorii ani au fost marcaţi de epurarea masivă a corpului profesoral al universităţii, motivată de raţiuni politico-ideologice. În paralel, prin decretul regal nr. 407 din 29 mai 1945, s-a înfiinţat oficial „Universitatea cu limba de predare maghiară” din Cluj, care în decembrie a primit numele de „Universitatea Bolyai”, drept omagiu adus celor doi matematicieni ardeleni, tată şi fiu, Farkas şi János Bolyai. La 30 decembrie 1947, proclamarea Republicii Populare Române a marcat instalarea definitivă a comunismului în România. Ca urmare, începând din luna mai 1948, Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj şi-a schimbat oficial numele în Universitatea „Victor Babeş”. În perioada martie-iulie 1959 a avut loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară. Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, a fost numită Universitatea „Babeş-Bolyai” şi avea şase facultăţi: Facultatea de Matematică şi Fizică; Facultatea de Chimie; Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie; Facultatea de Filologie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facultatea de Istorie şi Filosofie. Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin Daicoviciu, conform https://www.ubbcluj.ro/.
Universitatea Regală Maghiară de la Cluj a fost înfiinţată la 12 octombrie 1872, de către Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar şi rege al Ungariei. Instituţia avea patru facultăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat (12 catedre), Facultatea de Medicină (11 catedre), Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie (10 catedre) şi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale (7 catedre). Pe lângă ultimele două facultăţi, a fost întemeiat şi un institut pedagogic, unde urmau să fie pregătiţi viitorii profesori de gimnaziu. Primul rector al universităţii clujene a fost Áron Berde, anterior director al Academiei de Drept de la Cluj.
Documentul oficial de întemeiere a universităţii a fost emis de Francisc Iosif I abia la 4 ianuarie 1881, când a acceptat ca această instituţie să îi poarte numele. Această întârziere s-a datorat, în special, stării destul de precare a infrastructurii didactice şi de cercetare de la Cluj. Treptat au fost demarate ample lucrări de construcţie destinate universităţii. Până în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, au fost ridicate 63 de clădiri, cele mai importante fiind: clădirea centrală a Universităţii, edificată în trei etape, în perioada 1893-1902. Cu o arhitectură în stil neo-renascentist şi o suprafaţă de 4.226 metri pătraţi, ea deţine, şi astăzi, atât spaţii didactice, cât şi încăperi cu funcţii ceremoniale (Aula Magna); clădirea Bibliotecii Universitare, construită între 1906-1909, după modelul bibliotecii Universităţii din Basel (Elveţia); complexul de clădiri al clinicilor universitare, construit pe o suprafaţă totală de 10.049 metri pătraţi, finalizat în 1903.
Universitatea maghiară a avut, la început, 40 de profesori, dar până în 1919 numărul catedrelor s-a mărit la 61, ele fiind deservite de 150 de profesori universitari, alături de un numeros personal didactic de grad inferior şi personal auxiliar şi administrativ. Multe cadre didactice au avut performanţe ştiinţifice deosebite, recunoscute pe plan internaţional, între acestea aflându-se: matematicienii Lipót Fejér, Alfréd Haar şi Frigyes Riesz; geograful Jenö Cholnoky; polihistorul Sámuel Brassai; arheologul Bélá Pósta; fizicienii Lájos Martin şi Gyula Farkas etc.
Studenţii înscrişi la Universitatea Regală Maghiară de la Cluj au aparţinut tuturor naţionalităţilor ce trăiau în Transilvania (maghiari, români, germani, evrei, armeni etc.), precum şi tuturor confesiunilor religioase (protestanţi, catolici, ortodocşi, greco-catolici, iudaici). Din 1895, li s-a permis şi femeilor să se înscrie la universitatea clujeană. Între 1872-1918, la universitatea maghiară din Cluj au studiat peste 40.000 de studenţi şi s-au acordat diplome de absolvire pentru circa 12.000 de tineri. Peste 2.600 dintre studenţi au fost români, printre ei remarcându-se Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Haţieganu (Medicină), George Coşbuc (Filosofie), Vasile Meruţiu (Ştiinţe Naturale) ş.a.
AGERPRES
