Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon” din Bucureşti s-a înfiinţat la 8 noiembrie 1946, prin Decretul-lege nr. 895/1946 emis de regele Mihai I, care aproba raportul ministrului Sănătăţii, neurochirurgul prof. dr. Bagdasar, scrie site-ul https://parhon.ro/.
Preocuparea pentru un astfel de institut de cercetare în domeniul endocrinologiei a fost manifestată de către profesorii C.I. Parhon şi Şt. M. Milcu, secondaţi de dr. Marcela Pitiş, încă din perioada 1935-1936, având în vedere că, la acea vreme, activitatea în acest domeniu se desfăşura în modestul serviciu al Spitalului de Boli Mentale şi Nervoase din Bucureşti, mai scrie sursa citată. În semn de recunoaştere a personalităţii savantului C.I Parhon la dezvoltarea ştiinţei naţionale şi internaţionale, institutul s-a numit „Prof. dr. C. I. Parhon”.
Potrivit Decretului-lege nr.895/1946, citat de site-ul https://parhon.ro/, Institutul de Endocrinologie are drept scop organizarea, îndrumarea şi promovarea studiilor şi cercetărilor teoretice şi experimentale în domeniul endocrinologiei aplicate în toate ramurile biologice şi sociale. De asemenea, pentru aprofundarea diverselor ramuri ale endocrinologiei, precum şi pentru a obţine facilitatea şi eficienţa în lucrări, activitatea institutului se va desfăşura în următoarele sesiuni: endocrinologie clinică, morfologie, fiziologie, chimie, endocrinologie comparată, hormoni, vitamine, fermenţi, psihologie endocrinologică, endocrinologie socială şi guşă endemică, constituţia endocrină.
La început, institutul a funcţionat în clădirea Clinicii de Dermatologie a Spitalului Colentina, pentru ca din 1948 să îşi găsească locul în clădirea Sanatoriului „Saint Vincent de Paul”. Iniţial, a funcţionat în sistemul Ministerului Sănătăţii, pentru ca, ulterior, să treacă, pe rând, sub tutela Academiei Române, şi sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Medicale.
Necesitatea institutului a fost motivată de existenţa unei morbidităţi endocrine ridicate, a masivei endemii de guşă – deficitul de iod afectând 25-30% din populaţie – reflectată în sistemul endocrin şi în patologia altor organe, dar şi de existenţa unei şcoli puternice de endocrinologie, ajunsă la maturitate de-a lungul unei jumătăţi de secol. Astfel, în concepţia Şcolii Româneşti de Endocrinologie, endocrinologia era considerată o ramură a biologiei şi medicinii, o ştiinţă de sine stătătoare, multidisciplinar complexă şi de graniţă, nu ca o simplă disciplină a medicinii interne sau a altei discipline, potrivit https://parhon.ro/.
În prezent, Institutul de Endocrinologie „C. I. Parhon” se află sub conducerea directă a Ministerului Sănătăţii. Activitatea de îngrijire a pacienţilor se desfăşoară în paralel cu activitatea de cercetare ştiinţifică şi cea didactică, constând în instruirea unor noi generaţii de studenţi şi rezidenţi. De asemenea, institutul oferă servicii de spitalizare continuă, spitalizare de zi şi consultaţii în laborator.
Secţiile care fac parte, în prezent, din Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon” sunt: Guşa endemică şi complicaţiile ei (Secţia Clinică I), Patologia tiroidei de corelaţie (Secţia Clinică II), Patalogia endocrino-metabolică (Secţia Clinică III), Patologia suprarenală şi a metabolismului osos (Secţia Clinică IV), Patologia gonadică şi infertilitatea (Secţia Clinică V), Patologia hipofizară şi neuroendocrină (secţia clinică VI), Endocrinologie pediatrică (Secţia Clinică VII), Chirurgia endocrină (VIII), Anestezie terapie intensivă (ATI) (IX), Compartiment terapie izotopică.
***
Endocrinologul Constantin Ion Parhon s-a născut în Câmpulung Muscel şi a urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, fiind atras de lumea medicală. În anul 1900 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în medicină cu teza „Contribuţiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie”, conform https://www.revistagalenus.ro/. După terminarea studiilor, a lucrat la Spitalul Rural Rallet din Dâmboviţa (1901-1902) şi la Spitalul Pantelimon (1903-1909).
A devenit, apoi, conferenţiar al Clinicii de Boli Nervoase din Bucureşti (1903) şi a urmat, la München, un stagiu de perfecţionare (1906), lucrând apoi ca medic primar la Ospiciul Mărcuţa (1909-1940). Timp de 20 de ani (1913-1933) a fost profesor al Clinicii de Neuropsihiatrie a Facultăţii de Medicină din Iaşi. În plus, Parhon a fost şi directorul Spitalului Socola din Iaşi (1917-1930).
În 1933, s-a transferat la Bucureşti, fiind titular al Catedrei de endocrinologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1933-1940). Mai târziu, a fost numit în funcţia de director al Institutului pentru bolile nervoase, mintale şi endocrinologice din Capitală (1933-1940). Începând cu 1949 a fost director al Institutului de Endocrinologie şi, în paralel, director al Institutului de Geriatrie, ocupând ambele funcţii până în 1957, conform volumului „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003″ (Editura Enciclopedică, Editura Academiei Române, 2003).
În anul 1909, împreună cu M. Goldstein, a publicat primul tratat complet despre secreţiile interne, „Les secretions interns”, căruia i-au urmat alte lucrări referitoare la rolul glandelor endocrine în constituţie, studiul clinic al endocrinopatiilor, corelaţia interglandulară, patogenia endocrină a psihozelor afective, rolul glandelor endocrine în procesele de îmbătrânire, intervenţia glandelor în patologia diverselor aparate şi organe, probleme de endocrinologie generală.
În domeniul neurologiei, s-a aplecat îndeosebi asupra atrofiilor musculare în hemiplegie, localizării nucleilor nervilor rahidieni, relaţiei dintre encefalita epidemică şi boala Parkinson. În domeniul psihiatriei, a fost printre primii autori care au demonstrat rolul patologiei endocrine în psihoze (1913), se mai arată în volumul „Membrii Academiei Române. Dicţionar 1866-2003″.
AGERPRES
