După cum i-am obişnuit deja pe abonaţi şi pe cititorii ce ne urmăresc frecvent, prezentăm periodic noi secvenţe neconvenţionale grupate sub genericul “Fotografii… neretuşate”, realizate în documentările prin localităţile din judeţul Covasna.
Am imortalizat până acum numeroase fotografii cu care am ilustrat reportaje, note, articole apărute în paginile cotidianului nostru, imagini pe care le-am dorit semnificative despre oamenii şi realităţile socio-economice ale zilelor noastre. Dar am suprins şi situaţii mai aparte, unele bizare, alte amuzante sau jenante. Este plăcut de constatat că nota generală surprinsă pe teren o reprezintă imaginea pozitivă a judeţului Covasna: un spaţiu al civilizaţiei, comportamentului urban (indiferent de statutul edilitar al localităţii), cuvintele la ordinea zilei fiind spiritul gospodăresc al covăsnenilor, bunul lor simţ. Aşa, ca pretutindeni în Ardeal. Cu unele excepţii, totuşi, nedorite.
„Zoom” fotografic şi un … zâmbet amar
Lucrătorii din întreprinderile ce aveau înainte de decembrie 1989 regim special, desfăşurându-şi activitatea non-stop îşi mai amintesc, probabil, şi astăzi cu teamă de vestitul Decret 400, care reglementa foarte strict regulile de muncă. Mai marii puterii dăduseră amintitul ucaz, din dorinţa de a preveni accidentele la serviciu pricinuite de indisciplină, consumul de alcool în timpul programului, alte abateri grave. Cei depistaţi în neregulă erau daţi imediat afară, cercetaţi, întocmindu-li-se dosare penale. Alertată de debandada existentă în majoritatea sectoarelor productive, conducerea statului socialist a dorit ca prin acest ordin să instituie nişte reguli severe privind exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor, întărirea ordinii şi disciplinei în unităţile cu foc continuu sau care aveau instalaţii cu grad ridicat de pericol în exploatare.
Raiduri nocturne
Îmi amintesc că nu o dată am însoţit ca reporter echipe mixte de supracontrol. Erau alcătuite din inspectori de la Protecţia Muncii, cadre din Miliţia Economică şi Securitate, activişti de la Judeţeana de Partid, ce verificau noaptea, la ore mici (2,00-3,00), când somnul e mai dulce, lucrătorii din schimbul III, ofiţerii de serviciu pe întreprindere, operatorii de la instalaţiile speciale, chiar şi paznicii de la poarta unităţilor spre a vedea cine lipseşte, dacă muncitorii s-au prezentat băuţi la serviciu, chiulesc, dacă sunt treji şi aşa mai departe. De fiecare dată se găseau invariabil indisciplinaţi, ce erau apoi prelucraţi prin şedinţe şi în funcţie de gravitate li se desfăcea contractul de muncă şi erau cercetaţi de către „organe”. Ei bine, iată că după 21 de ani am găsit fixat pe poarta unei centrale termice demult dezafectate anunţul din imagine, menit să-i ţină la distanţă pe intruşi. Dar să le şi reamintească angajaţilor acelor timpuri sub incidenţa cărei ordonanţe trebuiau să se supună necondiţionat.
Azi, atât tăbliţa avertizoare, cât şi clădirea pe care este încă montată au ajuns nişte ruine. Ca atâtea multe alte foste obiective de interes operativ, ce sunt inutile şi urâţesc peisajul citadin. Probabil că ar fi nevoie de vreun… buldozer ca să le pună imediat la pâmânt, dacă tot nu mai folosesc la nimic! În ceea ce ne priveşte, am realizat un „zoom” fotografic cu zâmbetul amar pe buze şi ne-am reamintit pasager de o altă lume, dispărută pentru totdeauna. Lume, pe care tinerii de acum e foarte bine că nu o cunosc.
Nepăsare şi dispreţ
Schimbăm registrul, apropo din tineri, şi ne referim la cu totul altceva. Fără a reprezenta un fenomen de masă, atitudinea dispreţuitoare a unor… juni rebeli faţă de bunul public ne intrigă. Şi ca atare, o semnalăm. Este de notorietate faptul că autorităţile locale au cheltuit sume importante atât în Sf. Gheorghe, cât şi în staţiunea Covasna – spre a da numai două exemple din localităţile emblematice ale judeţului nostru – pentru înfrumuseţare şi bună gospodărire. Ca atare, s-a realizat primenirea băncilor din parcuri şi de pe alei cu altele moderne, confortabile, repararea lor periodică, montarea unor coşuri de gunoi estetice, înlocuirea instalaţiilor de iluminat vechi cu altele mai frumoase, modernizarea mobilierului stradal etc.
În plus, s-au amenajat în fiecare cartier locuri de joacă pentru cei mici, iar pentru părinţii şi bunicii prichindeilor s-au construit nişte refugii din lemn, un fel de foişoare practice şi estetice. De asemenea, sunt şi funcţionale, fiind apreciate mai ales de persoanele în etate ieşite la plimbare. “Merg în fiecare zi cu nepoţica mea de patru ani, Andreea, la plimbare. E vară, e frumos afară. Ea se joacă cu alţi copii, iar eu stau în chioşc la umbră şi citesc ziarul, o supraveghez. Păcat că uneori găsesc aici tineri care stau cu picioarele pe bănci, beau bere, mănâncă seminţe şi fac mizerie în urma lor. Unii scrijelesc cu bricegele diferite porcării pe lemnul meselor şi băncilor sau se… iscălesc pentru a impresiona fetele. Las’ că nici unele dintre ele un sunt mai breze, încurajându-i pe băieţi să facă asemenea prostii. Nu poţi să le spui nimic, că sar cu gura pe tine! Dacă aceşti teribilişti văd vreo patrulă a Poliţiei Locale sau a Jandarmeriei imediat se domolesc şi fac nevăzuţi. Dar urmările comportamentlui lor huliganic se văd”, ne-a declarat supărat pensionarul Vasile Deleanu.
“Poa’ să vină şi… Potopul”
Sunt puţini asemenea adolescenţi rebeli, dornici de a-şi consuma adrenalina cât mai original. Ei nu ţin seamă de eforturile edililor, ale muncitorilor de la salubritate, de doleanţele cetăţenilor pentru ca parcurile, aleile, spaţiile de joacă pentru copii, băncile, mobilierul urban să rămână curate, să arate civilizat. “Ce ne pasă nouă de ordine şi disciplină? Să ne distrăm, să ne simţim bine, asta contează. Poa’ să vină după noi şi… Potopul”, par a spune atitudinile de frondă ale unor asemenea teribilişti.Chiar aşa să fie? Oare părinţii şi educatorii lor gândesc tot aşa?
Horia C. Deliu
