FC U Craiova a învins-o dramatic pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii de fotbal.

Fundaşul elveţian Leo Lacroix (90+2) a marcat golul victoriei, cu capul, din centrarea lui Aurelian Chiţu, aducând prima victorie echipei craiovene sub comanda antrenorului italian Giovanni Costantino.

Chiţu a furnizat pasa decisivă şi la primul gol al gazdelor, reuşit de Vladislav Blanuţă (10). Golul oaspeţilor a fost înscris de Cosmin Matei (31).

Craiovenii au avut şi două bare, ambele prin internaţionalul de tineret Vladislav Blănuţă (69, 72).

FC U Craiova venea după şapte etape consecutive fără victorie, cu trei egaluri şi patru eşecuri.

Sepsi OSK era neînvinsă de patru etape, cu două victorii şi două egaluri.

În tur, Sepsi OSK a câştigat cu 1-0.

FC U 1948 Craiova – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-1 (1-1), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Vladislav Blanuţă (10), Leo Lacroix (90+2), respectiv Cosmin Matei (31).
Arbitru: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)
Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Florian Alexandru Vişan (Galaţi)
Observatori: Irina Mîrţ (Bucureşti) – CCA, Ion Marin (Bucureşti) – LPF

AGERPRES 

Sursa foto> https://www.facebook.com/osksepsi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail