FCSB a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Florin Tănase (16), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Alexandru Băluţă.
FCSB a mai marcat o dată, prin Daniel Bîrligea (67), dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru ofsaid la Joyskim Dawa.
Sepsi OSK a avut două ocazii mari de a marca, dar portarul Ştefan Târnovanu a intervenit salvator de fiecare dată, la reluarea fostului său coechipier Denis Haruţ (23) şi la lovitura de cap a lui Marius Coman (89).
Sepsi OSK este la a doua înfrângere consecutivă şi a şasea în ultimele şapte etape.
FCSB are două victorii şi două egaluri în ultimele patru etape.
ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC FCSB 0-1 (0-1), Arena ”Sepsi OSK” – Sfântu Gheorghe
A marcat: Florin Tănase (16).
Arbitru: Andrei Moroiţă (Ploieşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Observatori: Irina Mîrt (Bucureşti) – CCA, Cătălin Cursaru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES
Sursa foto: https://www.facebook.com/osksepsi