Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Poli Iaşi cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii de fotbal, prima a returului.
Ieşenii au deschis scorul prin albanezul Florian Kamberi (12), dar Sepsi OSK a egalat relativ repede, prin nord-macedoneanul Isnik Alimi (21). Sârbul Mihajlo Neskovic (63) a adus victoria oaspeţilor, din pasa lui Omar El Sawy.
Sepsi OSK a avut şi o bară, prin Omar El Sawy (77).
Poli Iaşi venea după patru victorii consecutive acasă.
Sepsi OSK e neînvinsă de cinci etape, în care are trei victorii şi două egaluri.
ACSM Politehnica Iaşi – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-2 (1-1), Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi
Au marcat: Florian Kamberi (12), respectiv Isnik Alimi (21), Mihajlo Neskovic (63).
Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (Bucureşti); al patrulea oficial: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea)
Arbitru video: Sorin Costreie (Voluntari); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) – CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) – LPF
AGERPRES