Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat, vineri, înaintea meciului cu Universitatea Craiova, că echipa sa are mai mulţi jucători accidentaţi, dar, în ciuda acestui fapt, speră să obţină un rezultat bun în confruntarea de luni.
„Avem un joc foarte greu luni, împotriva unei echipe foarte bune, dar mergem la Craiova cu mare încredere. Sunt convins că vom face un joc bun, chiar dacă avem câteva probleme de lot, sunt accidentaţi până în acest moment, dar sperăm să recuperăm măcar unul dintre ei, dacă nu mai mulţi, şi aici mă refer Niczuly, Adi Rus şi Istvan Fulop, care are unele probleme, dar şi la Simonovski, care, probabil, până la sfârşit nu va mai juca, (…) Cei care vor intra în teren sunt jucători valoroşi şi sunt convins că vor face un joc bun. Ne dorim să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv de la Craiova. (…) Nu va fi uşor, pentru că întâlnim o echipă foarte valoroasă, o echipă care este pe locul trei în acest moment, cu şanse de a urca în clasament, nu este departe de locul doi. Probabil Craiova are o obiectiv cupele europene şi a avut de la începutul campionatului, dar eu am mare încredere în jucători, în echipă şi sunt convins că vom face un joc bun”, a declarat Eugen Neagoe într-o conferinţă de presă.
Acesta a mai adăugat că şi-a atins obiectivul ca echipa să intre în play-off şi crede că ar fi putut fi şi mai sus în clasament dacă nu ar fi avut numeroase probleme de lot.
„Înainte de a începe campionatul (…) toată lumea vorbea că dacă vom ajunge în play-off va fi ceva formidabil. Am ajuns şi acum văd că toată lumea mă întreabă de rezultate. E adevărat, am câştigat doar un punct în acest play-off, dar, aşa cum am mai spus, sunt cele mai valoroase echipe, mă refer la adversari, întâlnim în fiecare etapă cei mai buni adversari din România. Nu este uşor, am avut şi foarte multe probleme efectiv, jucători accidentaţi şi, probabil, şi din această cauză nu am reuşit să câştigăm până în acest moment, dar sunt convins că va veni şi victoria”, a mai spus Eugen Neagoe.
Patronul echipei, Dioszegi Laszlo, a declarat joi, într-o altă conferinţă de presă, că Sepsi va aborda cu aceeaşi seriozitate şi ultimele patru etape din campionat şi nu va favoriza niciunul dintre adversari.
„Mai avem patru etape de jucat, după patru etape stăm jos şi analizăm totul şi luăm o decizie ce o să facem în viitor. Toate cele patru meciuri sunt meciuri importante, dar chiar acum vreau să spun, să stea liniştită toată lumea, că Sfântu Gheorghe joacă exact la fel cu toate echipele şi nu vrem să favorizăm nicio echipă. Deci, la toate meciurile jucătorii au o primă de 900 de euro şi (…) trebuie să ştie toată lumea că nu o să aibă primă dublă nici cu FCSB, deci o să luăm FCSB la fel exact ca şi pe Astra, CFR sau Viitorul. Noi vrem să câştigăm toate meciurile, dar am vrea ca nu noi să decidem campionatul”, a spus Dioszegi Laszlo.
Meciul dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi Universitatea Craiova se va juca luni, de la ora 18:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, în etapa a şaptea a fazei play-off a Ligii I.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES