Centrala termică din oraș a fost modernizată, iar stația de biomasă este funcțională.

Având în vedere că la Întorsura Buzăului s-au înregistrat temperaturi sub 10 grade Celsius încă de la jumătatea lunii septembrie, locuitorii orașului, care sunt racordați la rețeaua de termoficare locală, beneficiază deja de căldură. Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei termice prevede că, dacă timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 şi 6.00, se înregistrează valori medii ale temperaturii aerului exterior de 10 grade Celsius sau mai mici, începe furnizarea căldurii în regim permanent în locuinţele branşate la sistemul centralizat.

În cursul acestui an s-au făcut reparații capitale atât la central termică pe rumeguș, cât și la rețelele de distribuție a agentului termic, iar stația de biomasă este funcțională. Aceasta poate adăposti aproximativ două mii de metri cubi de rumeguș.  Centrala  deservește  toate instuțiile din zona centrală, cum ar fi Casa de Cultură, Primăria, cele două licee și Școala Generală „Mihail Sadoveanu”, precum și cele 847 de apartamente de la blocuri.

„Materia pentru biomasă se cumpără, în măsura în care se găsește. În momentul de față sunt probleme în toată țara (…). Dar întorsurenii își găsesc întotdeauna soluții. Probleme sunt mereu când vine iarna, dar găsim soluții.”- a precizat primarul orașului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă.

Întorsura Buzăului este recunoscută ca fiind una din cele mai friguroase zone din țară, motiv pentru care a fost supranumită „Mica Siberie”. Cea mai scăzută temperatură  înregistrată oficial în această localitate, a fost de -35,8 grade Celsius, în  8 februarie 2005.

Oana-Mihaela Bărzic

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail