Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) a transmis, ieri, o adresă Consiliului local Sfântu Gheorghe şi primarului municipiului, Antal Arpad, prin care le solicită ca noul plan de dezvoltare urbanistică a zonei centrale să nu obtureze vizibilitatea statuii voievodului Mihai Viteazul. . .

Conducerea Forumului menţionează că nu este de acord cu varianta amplasării unei zone cu copaci înalţi în faţa clădirilor Prefecturii şi Consiliului Judeţean Covasna, aflate în vecinătatea Pieţei „Mihai Viteazul”, opunându-se şi variantei ridicării unei coline în această zonă, dar şi altor proiecte ce ar putea ascunde vederii acest grup statuar.

„Propunerile de dezvoltare a zonei din faţa grupului statuar Mihai Viteazul trebuie să respecte condiţia asigurării vizibilităţii acestuia, aşa cum a fost aceasta proiectată în ansamblul construibil al zonei, în acest fel acordându-se respectul cuvenit uneia dintre personalităţile simbolice ale naţiunii române şi implicit a românilor şi maghiarilor/secuilor din oraşul şi judeţul nostru (…) Poziţia Forumului a fost, de altfel, făcută publică şi cu privire la proiectul anterior care prevede înălţarea în acelaşi loc a unei coline sub forma unui balaur pietrificat, drept pentru care considerăm orice proiect similar ca fiind o nuanţare care se înscrie în acelaşi registru al atacurilor la adresa simbolurilor româneşti (…) Vă rugăm să aveţi în vedere cele de mai sus, astfel încât modernizarea zonei centrale să se realizeze în armonie, fără lezarea comunităţii româneşti şi a simbolurilor acesteia”, se arată în documentul semnat de preşedintele Forumului, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, remis luni AGERPRES.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru modificarea Plan Urbanistic Zonal din centrul municipiului Sfântu Gheorghe a fost lansat în dezbatere publică în perioada 17-31 august şi va fi supus aprobării Consiliului local municipal în şedinţa de săptămâna aceasta.

Proiectul de reamenajare a centrului municipiului, demarat de Primăria Sfântu Gheorghe în luna mai a.c, prevede închiderea traficului rutier în Piaţa Libertăţii şi crearea unei esplanade pietonale în perimetrul dintre Prefectură, Consiliul Judeţean, Galeria de Artă, Teatrul „Tamasi Aron” şi Colegiul „Szekely Miko”, precum şi extinderea laturii nordice a parcului „Elisabeta”.

Lucrările de modernizare a centrului municipiului vor costa circa două milioane de euro, vor fi finanţate din fonduri europene şi se vor încheia într-un an de zile.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail