Forumul Civic al Românilor din judeţele Covas­na, Harghita şi Mureş precizează, miercuri, printr-un comunicat de presă, că nu se numără printre iniţiatorii unei adunări naţionale ce ar urma să aibă loc pe data de 26 iunie în muni­cipiul Sfântu Gheorghe.

În comunicatul transmis AGERPRES se arată că în chemarea la această manifestaţie Forumul Civic al Românilor este invocat în mod abuziv printre organizatori şi nu consideră că o astfel de adunare este binevenită.„Precizăm că Forumul nu este printre organizatorii acestei adunări. Citarea abuzivă a Forumului, fără acordul acestuia, poate fi interpretată ca o provocare care încearcă decredibilizarea acestuia. Precizăm că o asemenea adunare nu este binevenită şi în acest sens facem apel la cei care o organizează să o anuleze”, se arată în comunicatul de presă.

Într-un videoclip postat miercuri pe internet, mai multe organizaţii civile au lansat o „chemare către toţi românii din ţară” pentru a veni pe data de 26 iunie, de Ziua sfinţilor români, la Sfântu Gheorghe, să participe la o mare adunare naţională în jurul statuii voievodului Mihai Viteazul din centrul municipiului. În apel se menţionează că manifestaţia este organizată pentru apărarea unităţii teritoriale, identităţii naţionale şi credinţei străbune, iar participanţii sunt aşteptaţi să aducă icoane şi steaguri tricolore.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

„Condeiul ardelean”: O provocare neruşinată

„Ca urmare a apariţiei pe internet a unui filmuleţ ce conţine îndemnuri la o adunare ce ar urma să aibă loc la Grupul Statuar „Mihai Viteazul” din municipiul Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, în data de 26 iunie, la ora 14, filmuleţ în care, în mod abuziv, este invocată şi publicaţia „Condeiul ardelean” ca aflându-se printre susţinători, precizăm că săptămânalul nostru nu are nicio legătură cu presupusa activitate intitulată CHEMARE NAŢIONALĂ.

Citarea ilegală şi imorală a „Condeiului ardelean” în acest caz reprezintă o provocare neruşinată prin care se încearcă discreditarea publicaţiei noastre. De asemenea, precizăm că noi, cei de la „Condeiul ardelean”, împreună cu toţi colaboratorii noştri de calibru, oameni cinstiţi şi de valoare pentru această ţară, avem alte lucruri mult mai importante de făcut decât să ne ocupăm de astfel de făcături ordinare instrumentate, cu siguranţă, de duşmanii declaraţi ai Statului Român, cărora, se vede treaba, le stă în gât actuala harta a României şi tricolorul roşu-galben-albastru”.

Director fondator, Doru Decebal Feldiorean

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail