Locomotiva cu aburi centenară a ‘jucat’ în filmul românesc „Profetul, aurul şi ardelenii”

Asociaţia ‘Şiclău’ din Sfântu Gheorghe demarează o campanie de strângere de fonduri în scopul recondiţionării şi repunerii în funcţiune a unei locomotive Krauss unicat, construită în anul 1914 în Germania.

Reprezentantul asociaţiei, Papucs Andras, a declarat vineri pentru AGERPRES că pentru repararea acestei locomotive este nevoie de cel puţin 150.000 de euro. Intenţia membrilor asociaţiei este să o pună în circulaţie pe fosta cale ferată forestieră Covasna-Comandău şi să o introducă în circuitul turistic.

Campania de strângere de fonduri va demara sâmbătă în staţiunea Covasna cu o expoziţie de fotografii reprezentând locomotive cu abur, care vor fi oferite acelor persoane care vor dona cel puţin 300 de lei pentru acest proiect. De asemenea, vor fi prezentate cartea pentru copii ‘Krauss, povestea adevărată a unei mici locomotive cu abur’, proiectul de relansare a căii ferate Covasna-Comandău, precum şi alte câteva căi ferate înguste existente din Europa.

„Nu credem că vom reuşi pentru început să adunăm foarte mulţi bani prin această campanie, dar unul dintre scopurile noastre principale este acela de a sensibiliza opinia publică, de a le arăta oamenilor ce valori au în jurul lor şi să înţeleagă că trebuie salvate (…) Pe cazanul locomotivei Krauss este scris anul 1914 şi noi am vrea ca în 2014, când se împlinesc o sută de ani de la fabricarea ei, să poată funcţiona”, a spus Papucs Andras.

Acesta a menţionat că locomotiva Krauss, împreună cu alte şase locomotive aflate în posesia Consiliului Judeţean Covasna sunt cuprinse pe lista obiectelor de tezaur naţional.

Locomotiva Krauss cu numărul CFF 763-247 a fost construită în Germania şi a supravieţuit celor două războaie mondiale, deşi a fost şi pe frontul de Est. Aceasta a ‘jucat’ în filmul românesc „Profetul, aurul şi ardelenii”, regizat de Dan Piţa, care a fost turnat în anul 1978 în localitatea covăsneană Comandău, unde este garată şi în ziua de azi.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail