Florentina Teacă este un ferment viu pentru orașul-stațiune Covasna. Absolventă a Universității ,,Al. I. Cuza” din Iași și locuitoare o vreme în această istorică Cetate moldavă, ea a revenit în locul de baștină considerând că are o misie, aceea de a pune în lumină noi date despre istoria și faptele comunității de români din zonele Covasna și Harghita, alăturându-se astfel unui grup de inimoși cercetători ce scot la suprafață dimensiuni uitate, mai puțin sau deloc cunoscute, ale acestor plaiuri străjuite de lanțul de cetăți dacice din Carpații de Curbură din sud-estul Transilvaniei.
Declarându-se cu mândrie ,,nepoată și strănepoată de mocani”, ea însăși mândră la înfățișare, prototip al fetei covăsnene, purtând cu grație de invidiat costumul popular cu nelipsitul tricolor, s-a implicat activ în viața comunității românești din acest spațiu vegheat de conul magic al cetății dacice ,,Valea Zânelor”. Dublă licențiată (litere, 2000; economie, 2004), o vreme profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu” și la Liceul ,,Korosi Csoma Sandor” din Covasna (din 2010), în paralel secretar al Asociației Cultural-Creștine ,,Justinian Teculescu”, actualmente consilier în Consiliul Județean Covasna, ea s-a dedicat admirabil promovării tradițiilor naționale, organizării sărbătorilor locale menite să pună în valoare specificul ethosului românesc, unor ample proiecte organizate sub auspiciile Asociației ,,Justinian Teculescu”, a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, a Ligii Culturale ,,Andrei Șaguna”, devenind o personalitate a zonei. Climat pașnic unde majoritarii sunt în armonie cu minoritarii, ținut civilizat în care Bună ziua! sau La revedere! se amestecă firesc cu …sio, unde zâmbetul te întâmpină în fiecare magazin, fiecare colț de stradă, la spital sau în hotelurile primitoare, zona Covasna Voinești ar putea deveni, prin efortul conjugat al tuturor locuitorilor ei, una dintre cele mai căutate stațiuni europene, date fiind bogăția, unicitatea izvoarelor ei și frumusețea naturii, un model european de multiculturalism și respect reciproc al tradiției, al valorilor, sens în care se înscriu toate demersurile autoarei evocate.
Susținută de Centrul Ecleziastic de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan” de la Sfântu Gheorghe (instituție de spiritualitate ortodoxă și cultură românească aflată în subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei), Centrul European de Studii Covasna-Hargita și inspirată din prodigioasa activitate a acestora, ea s-a îndreptat spre cercetare, mai întâi ,,în joacă”, cum însăși mărturisește, apoi la modul cel mai aplicat, realizând o serie de albume și cărți unicat, tot atâtea noi documente despre existența de veacuri pe aceste teritorii a românilor, cărți ce vorbesc despre ,,rădăcinile noastre adânci și vechi” care, paradoxal, mai trebuie argumentate încă și încă în fața unor falsuri istorice. ,,Ciobănia i-a ajutat pe români să își păstreze identitatea”- afirmă autoarea argumentând temeinic, deși mulți dintre ei nu au rezistat agresiunilor cuceritorilor și nu-și mai recunosc astăzi rădăcinile, constituind subiect gras pentru sociologi. Începând prin a aduna fotografii vechi sau mai noi de la conlocuitorii voineșteni și realizând importanța lor documentară privind viața românilor din acest spațiu binecuvântat de Dumnezeu, a purces la imortalizarea lor, realizând albume al căror succes i-a întrecut cu mult așteptările și a mobilizat-o în continuarea proiectului inițial. ”Am început să le adun, să fac o colecție, şi a fost ca şi cum trecutul ieşea la lumină din imaginile acelea în negru-alb”- mărturisește ea în unul din multele interviuri acordate presei locale și centrale. Ele s-au revelat a fi ,,depozitarii memoriei acestor locuri”. Scrierile sale s-au îmbogățit astfel de la an la an, încât numără până în prezent câteva cărți personale – două albume cu fotografii (Covasna, Voinești: istorie și cultură românească în imagini, Sf. Gheorghe, Eurocarpatica, 2014; Chipuri de demult din inima României: Voineștii Covasnei în imagini din secolul trecut, Onești, Magic Print, 2015), un al treilea album de fotografii însoțite de text, frânturi de interviuri cu bătrânii satelor (Mărturii ale continuității românești în Carpații de curbură: Voineștii Covasnei în imagini și cuvinte, prefața: Corneliu-Mihail Lungu, București, Editura Ștefadina, 2016); alte volume (Sântilia – străvechi obicei pastoral românesc, Sfântu Gheorghe, Eurocarpatica, 2014; Mocanii voineșteni, străjeri ai românismului în Arcul carpatic transilvan, Sf. Gheorghe, Editura Eurocarpatica, 2016), precum și ediții îngrijite (Covasna prin ochii cercetașilor, minialbum, Onești, Editura Magic Print, 2016; Episcopul Justinian Teculescu, apărător al spiritualității românești. Istorie și actualitate, Sfântu Gheoghe, Eurocarpatica, 2016). Ele constituie, cred, doar începutul unei activități publicistice care nu se va opri aici, ci va cunoaște noi și interesante abordări ale subiectului, între care o anunțată viitoare monografie a Covasnei.
Nu știm câtă documentare a stat la baza realizării acestor lucrări, intuim doar câtă pasiune nemăsurată a însuflețit căutarea prin arhivele de familie, cercetarea pe teren și punerea în pagină a unor imagini cu valoare istorică remarcabilă, căci din toate acele fotografii și din tot ceea ce afirmă/scrie despre păstoritul din Voinești se înfiripă o istorie vie a ciobanilor covăsneni ce umblau cu oile în transhumanță, a portului cu tricolorul pus în pălărie de bărbați și condiției sociale a românilor – oameni simpli, dar și personalități născute în aceste locuri, a obiceiurilor și tradiţiilor, arhitecturii țărănești, o adevărată ,,poveste” în imagini și cuvânt despre statornicie și demnitate, o cercetare afectiv-etnografică ca mărturie a ethosului unui segment dintr-un neam străvechi. ,,Fiecare fotografie poate să fie o fereastră către acele timpuri pierdute, ne dă şansa să ne visăm un pic în lumea aceea.”- afirmă cu pioșenie cercetătoarea, care argumentează că aici a existat ,,o comunitate puternică de ciobani, la fel de puternică precum cea din Mărginimea Sibiului.” Aduce argumente sensibile, dar hotărâte, referitoare la faptul că ciobănia a fost nu doar o meserie, ci și un mod de viață, care i-a ajutat pe românii din zonă să îşi păstreze identitatea în condiții extrem de vitrege (,,Ciobanii erau liberi, umblau cu oile dintr-un loc în altul, pentru ei nu existau graniţe. ‹…›. Erau liberi, şi au putut să treacă peste munţi, să vadă cum trăiesc liberi ceilalţi români, şi au venit apoi acasă şi au povestit. Prin ei comunicau două lumi şi, de multe ori, ciobanii de aici au fost un reper pentru românitate şi pentru normalitate.”). Deși astăzi ciobănia nu mai are dimensiunile de altădată, căci nu mai sunt marile turme de oi şi nici nu se mai pleacă în transhumanţă ca pe vremuri (uneori până-n Dobrogea, Basarabia, chiar Crimeea, Bulgaria), oile fiind ,,cazate” în prezent pe înălțimile Comandăului, Munţilor Penteleului, în împrejurimi, tradițiile s-au păstrat totuși (,,Nedeia mocănească” sau ,,Sîntilia”)
Sunt numeroase chipurile ce apar în aceste fotografii-document: figura impozantă a primului Episcop al Armatei Române, Justinian Teculescu, fost copil de cioban din Covasna, împreună cu mareșalul Averescu, patriarhul Miron Cristea, poetul Octavian Goga și mitropolitul Visarion Puiu (din arhiva personală a nepotului episcopului, domnul Șerban Teculescu, care trăiește în Franța); figura înaintașului viței autoarei, om trăit în legea respectului pentru tradiție, credință, limbă, neam, plai (,,Străbunicul meu, care a trăit până în ’70 şi ceva, încă purta cioareci şi cămeşoaie. A trăit în portul românesc până în ultima clipă. Şi ca el au mai fost bătrâni, care înţelegeau importanţa identităţii naţionale.”); bunica sa (o fetiță îmbrăcată în costum popular și cu tricolorul în mână); ,,doamne elegante în rochii lungi, domni cu posturi impozante și mustăți răsucite, băieței îmbrăcați «mariner» (…), fete înveșmântate în costume populare, flăcăi călare, ciobani și alaiuri de nunți.” ș.a., ș.a. ,,Vehicule de memorie”- cum le consideră autoarea -, fotografiile imortalizează oameni și locuri, ocupații și meșteșuguri, vorbind despre continuitatea unui neam pe aceste locuri. Descoperă și consemnează elemente inedite din folclorul literar zonal, ilustrând creativitatea acestor locuitori prin apelul la un simbol pastoral al perenității poporului român – una din cele 1500 de variante ale celebrei balade ,,Miorița”, citând varianta covăsneană, culeasă de învățătorul Aurel Hulpoi în anii ’60 de la un mocan din Zăbala, un poem folcloric de o frumusețe senzațională (,,Atâtea cornute,/ Câte pietre-n cale/ Atâtea mioare,/ Câte pietricele/ Atâtea mielușele./Vai, nouă ciobani/ De sunt veri primari/ Ei că s-au vorbit/ Și s-au sfătuit/ La apus de soare/ Pe el să-l omoare.//Bănișori să-i ia,/ Oițe să-i ia…”), poemul vorbind depre zece mocani, între care cel ,,străinor” este cel invidiat, motivul mioriței-mit fundamental al literaturii române-, fiind tratat cu mare delicatețe și de un lirism înduioșător. Citează și alte cântece, poeme populare din zonă, unele foarte cunoscute, precum versurile vestitei melodii ,,Căciula” de Ion Hagiu din Zăbala, unde își desfășoară activitatea Asociația cultural-creștină ,,Căciula” și Ansamblul folcloric ,,Datina” ș.a. .
Foarte activă în plan publicistic, colaboratoare la publicațiile Condeiul Ardelean, Mesagerul de Covasna, Grai Românesc, plină de neastâmpăr creator, animatoare culturală neobosită, promovând cu entuziasm contagios frumusețile și tradițiile zonei, Florentina Teacă este un model de implicare în comunitate și de participare activă la viața acesteia, un prototip al frumoasei și mândrei fete covăsnene.
Dr. Catinca Agache
