Direcţia Finanţelor Publice Covasna cheltuie anual în medie 200.000 de lei pentru a trimite declaraţii de impunere şi somaţii de plată către cetăţenii şi agenţii economici din judeţ, iar o parte dintre scrisori nu sunt ridicate de destinatari şi sunt returnate.

Şeful Direcţiei Finanţelor Publice Covasna, Ambrus Attila, a declarat, vineri, pentru AGERPRES că aproape 30% dintre scrisorile trimise cetăţenilor se întorc de la destinaţie, iar în cazul firmelor procentul este şi mai mare, situându-se la peste 50%.

Numai în acest an, spre exemplu, au fost returnate 38,8% din scrisorile de impunere din oficiu trimise persoanelor fizice şi peste 52% din scrisorile expediate persoanelor juridice.

Ambrus Attila spune că neavând confirmare de primire din partea destinatarilor fiscul nu-i poate executa silit, dar are posibilitatea de a-i notifica prin intermediul site-ului Ministerului Finanţelor.

„A doua măsură pentru cei care nu au fost înştiinţaţi prin poştă despre existenţa unui debit sau impozit de plată este publicarea numelor pe pagina web a Ministerului Finanţelor. Asta înseamnă că i-am notificat, le-am adus la cunoştinţă şi se consideră confirmare », a declarat directorul Direcţiei Finanţelor.

Conform legii, ulterior fiscul poate purcede la executare silită în cazul neplăţii.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail