Două firme din municipiul Sfântu Gheorghe sunt cercetate pentru spălare de bani şi evaziune fiscală, prejudiciul cauzat statului fiind estimat de poliţişti la aproape 238.000 de lei.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au înregistrat două dosare penale ce vizează aceste firme, pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală comisă prin omisiunea evidenţierii, în parte, a veniturilor obţinute, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, remis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în urma investigaţiilor s-a stabilit că în perioada 2010-2016, administratorii celor două societăţi nu au înregistrat în evidenţele contabile obligatorii veniturile obţinute, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, prejudiciul cauzat fiind estimat, în această fază, la circa 238.000 de lei.

În acelaşi comunicat se mai menţionează că administratorul altei societăţi comerciale din Sfântu Gheorghe a derulat operaţiuni comerciale cu diverşi parteneri din ţară, fără a evidenţia în actele contabile toate veniturile obţinute în perioada 2013-2015, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

„Prejudiciul în cauză a fost estimat la circa 145.000 de lei, cercetările fiind continuate pentru a se stabili toate împrejurările în care s-au comis faptele”, precizează comunicatul IJP.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail