Firma Ariadne SRL din Sfântu Gheorghe a fost premiată la Salonul de Invenţii şi Inovaţii „Inventika”, unde a prezentat o centrală termică pe care era montat şi un Motor Stirling.
În cadrul evenimentului, echipa – reprezentată la eveniment de Páll Árpad şi Pozna Dávid junior – a obţinut premiul Romexpo SA, diplomă, cupă şi medalii: „Suntem foarte bucuroşi! A fost foarte bine, nesperat de bine. Am luat diploma Romexpo SA”, ne-a spus ieri directorul societăţii Ariadne SA, Pozna Dávid. Acesta a precizat că se doreşte ca până la finalul anului să se treacă de la prototip la fabricarea în serie.
„În prima fază vrem să facem 30 de bucăţi, să trecem de la prototip la serie, dar momentan trebuie să ne sosească nişte piese, subansamble din Hong- Kong. Acestea sunt puse pe vapor, acum am primit înştiinţarea că la începutul lunii viitoare vor ajunge aici în vamă. Între timp, noi încercăm să obţinem toate autorizaţiile pe care trebuie să le avem (…) şi sperăm că dacă totul decurge normal şi nu va fi birocraţia mare, până la sfârşitul anului să avem gata montate cele 30 de bucăţi de motoare Stirling pe care vrem să le şi punem şi pe cazane tip rachetă, şi nu doar să fie montate, ci să avem şi autorizaţiile necesare pentru a se putea şi vinde”, a declarat Pozna David.
Salonul de invenţii şi inovaţii a avut loc între 15-18 octombrie 2014, în Pavilionul C2 din Centrul Expoziţional Romexpo, în aceeaşi perioadă cu TIB – Târgul Tehnic Internaţional Bucureşti şi ExpoEnergiE – Târgul internaţional de energie regenerabilă, energie convenţională, echipamente şi tehnologii pentru industria de petrol şi gaze naturale.
Salonul s-a adresat inventatorilor, cercetătorilor, academicienilor şi tuturor celor care împărtăşesc ideea ca inovaţia este motorul pe care se bazează evoluţia.
Ana Alina Costache