Un număr de 121 de obiective de investiții din județul Covasna vor primi finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, în sumă de 1,027,710,662.88 lei, în perioada 2022-2028.
Din comunicatul transmis către Mesagerul de Covasna, de Serviciul Comunicare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, reiese că din totalul celor 182 solicitări de finanțare depuse de unitățile administrative teritoriale din județ, se vor implementa 121 de proiecte, în valoare totală de 1.027.710.662,88 lei, reprezentând aproximativ 57% din cuantumul tuturor cererilor.
Proiectele vor fi implementate de către Consilșiul Județean Covasna, municipiile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, orașele Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului și comunele Aita Mare, Barcani, Bățani, Belin, Bixad, Bodoc, Brateș, Brăduț, Brețcu, Catalina, Cernat, Chichiș, Comandău, Dalnic, Dobârlău, Estelnic, Ghelința, Ghidfalău, Hăghig, Ileni, Lemnia, Malnaș, Mereni, Micfalău, Moacșa, Ojdula, Ozun, Poain, Reci, Sânzieni, Sita Buzăului, Turia, Valea Crișului, Valea Mare, Vâlcele, Vârghiș, Zagon și Zăbala.
Printre investițiile care vor fi efectuate cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării se numără lucrări de apă și canalizare, de modernizare și reabilitare străzi sau drumuri comunale, de construire de poduri sau podețe și de amenajare piste pentru bicicliști.
Lista completă a investițiilor care se vor realiza în localitățile județului Covasna este disposibilă aici.
„Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny », Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localități (apă, rețele de canalizare și de gaze) și reabilitează drumurile și podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanțare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar și lista sumelor repartizate pe județe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autoritățile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei”,- se precizează în comunicatul transmis de transmis de Serviciul Comunicare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Maria Crețu-Graur
Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=5503319186398040&set=pcb.2117533851753266