„Fiecare carte românească este un luptător în mișcarea de renaștere națională a românilor din Basarabia si Bucovina”. – Grigore Vieru
Acest mesaj apărut într-un interviu în 1990 în revista „Tribuna” este valabil și acum după douăzeci și șapte de ani, atât în unele localități din județele Covasna, Harghita, cât și în Basarabia și Bucovina. Cartea în limba maternă este ca laptele supt la sânul mamei. Creează acea legătură pe care doar moartea o poate destrăma. Rolul cărții românești și-a spus cuvântul în tot acest timp și a îmbogățit frumos sufletele celor care purtau în gând rugăciunea „Tatăl nostru” învățată de la bunica, primul cântec de leagăn auzit la mama, ori doina cântată pe furiș de bunelu. Îmi vin acum în minte vorbele unei învățătoarei trecută de cincizeci de ani, întâlnită la primul simpozion organizat de Astra -Mihail Kogălniceanu Iași, la care am participat în vara anului 2014, la ultima ediție a „Deniilor Eminesciene” care-mi povestea: „Noi înainte de 1990 vorbeam acasă pe ascuns în limba română, limba păstrată de părinții noștri de la bunica și bunelu. Ne era teamă să fim auziți, dar nu puteam lăsa să piară această comoară. Și eu am vorbit și le-am spus povești ori poezii copiilor mei, în limba română. Acum sunt la studii în România”. O spunea șoptit cu un soi de teamă amestecată cu mândrie. Nu puteam compătimi acești oameni! Din contră! Ii admiram pentru tăria și forța de caracter cu care au rezistat în fața valului de nelegiuiri care au avut loc asupra neamului românesc, de-a lungul timpului. Cartea s-a dovedit a fi, în timp, cea mai bună armă, care folosită la maxim, a scos o clasă de intelectuali de marcă după 1990 când studenții au avut acces la instituțiile noastre de învățământ superior.
Aflată de curând la una dintre școlile cu predare în limba maternă din raionul Chilia, regiunea Odesa, am fost extrem de emoționată de programul românesc interpretat de elevii școlii care ne-au așteptat cu emoție, pâine si sare, cu dansuri, cântec, poezie, dragoste și un mare dor de carte românească. Nu doar curtea a răsunat de muzică și poezie, ci și scena căminului cultural s-a cutremurat de versurile poeților: Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija. Nu cred că a existat vreun membru al Despărțămintelor din țară aflați la acest eveniment, care să nu-și ascundă o lacrimă în suflet ori în gene auzind versurile cântate cu atâta patimă de micuții interpreți:
„Cât trăim pe acest pământ/ Mai avem un lucru sfânt,/ O câmpie, un sat natal,/ O clopotniţă pe deal./ Cât avem o ţară sfântă,/ Şi un nai care mai cântă,/Cât părinţii vii ne sunt/ Mai există ceva sfânt. (…)
Costumele populare, cântecele și dansurile specifice zonei ne-au făcut să ne simțim acasă, chiar dacă granița prin care cu atâtea emoții trecusem ne anunța că intram în Ucraina. Prezența noastră în această localitate care mi-a lăsat impresia că este la capătul lumii din cauza drumului catastrofal, s-a datorat programului „Carte românească pentru românii din Basarabia”- donație de carte românească – derulat în cadrul Simpozionului Internațional „Memorie istorică și Spiritualitate românească” organizat de Despărțământul ASTRA Mihai Kogălniceanu Iași, în perioada 25-30 octombrie 2017, Iași-Cahul- Ismail-Odessa.
Acțiunea „Dor de carte, Dar de carte” inițiată pentru a doua oară în județul Covasna prin Despărțământul ASTRA Covasna – Harghita, a reușit să adune aproape 60 de kilograme de carte donate de Școala Generală Turoczi Mozes din Târgu Secuiesc, clasele cu predare în limba română a treia și întâia, coordonate de învățătoarele Marieta Stângă și Szigyoarto Kornelia, care și-au adus și ele o contribuție generoasă cu materiale didactice atât de utile la predare, fie că a fost vorba de matematică, română, științe, dezvoltarea vorbirii etc, cărți de povești donate de elevii școlii, manuale școlare, cărți de poezii dăruite de poeții mai generoși care m-au susținut în această acțiune.
Menționez că școala de la Dumitrești a fost inclusă în acest program datorită cererii a două învățătoare care aflate la Universitatea de vară din Galați, care au solicitat sprijin de carte românească pentru copiii din clasele I-IV, după ce au aflat de cărțile donate anul trecut școlii românești din Borisovca, regiunea Tatarbunar. Un proiect inițiat în 2016 de Despărțământul ASTRA Covasna – Harghita în parteneriat cu „Mesagerul de Covasna” și sprijinit de asociațiile „Calea Neamului” din Brașov, care a donat cea mai mare parte din cărți, Asociația Cultural Creștină „Justinian Teculescu” din Covasna, grupa „Albinuțele” de la Grădinița cu program prelungit nr.3 și elevi ai clasei a IV a de la Școala Generală Turocsi Mozes din Târgu Secuiesc.
E foarte puțin ce am făcut noi și nevoia lor este mare, căci în Ucraina nu există tipografie care să tipărească în limba română cărți sau alte materiale didactice, toate fiind aduse cu greu din Republica Moldova, după cum mi-a declarat una dintre învățătoare. Clasa întâia la care preda și pe care am avut bucuria să o vizităm, era ca un mic rai al limbii române cu peisaje de toamnă, poezii, materiale de predare, un regulament al clasei, imagini cu păsări, animale, flori asociate cu cuvinte și o conjugare a verbului A FI care rămâne cel mai frumos îndemn cu care am plecat: – „Fii bun! Fii foarte bun! Fii cel mai bun! Fii nespus de bun!” –
Cum să nu te gândești deja la următorul pas când auzi de la profesoare: „…Și noi avem nevoie de cărți de predare și materiale didactice pentru clasele V-VIII. Ne-ar ajuta să ne ghidăm după un sistem de predare…” Acești îndrumători fie că sunt de la noi ori din sudul Basarabiei merită tot respectul, aprecierea și susținerea pentru că ei sunt stâlpii de aur pe care se spijină limba română.
Cum să uiți bucuria copiilor care după terminarea programului artistic au primit cărți, și cei mici se uitau la cele de povești ca la niște minuni căzute din cer, iar chipurile lor luminau într-un fel inexplicabil. Acești copii sunt tezaurul de mâine în care se vor păstra cu sfințenie: limba, portul, dansurile, doinele…
Intrând și în clasele cu predare în limba ucraineană nu mi-a fost greu să fac un exercițiu de imaginație. Am rămas cu un gust amar știind cât de mult îi va afecta noua lege a educației care spune că învăţământul în limbile minorităţilor naţionale va fi posibil începând din 2020 doar la grădiniţă şi în clasele I-IV, întrebându-mă oare ce soartă va avea aici limba română?!
N-am putut să nu mă gândesc puțin la minoritățile de la noi care au toate drepturile, pe când copiii noștri, minoritari numeric, sunt nevoiți să plece către alte județe încă de la terminarea școlii gimnaziale, fiind în imposibilitatea de a studia în limba română la un liceu la alegere și nevoiți să se mulțumească ori cu o secție la liceul agricol, ori cu una la tehnologic, ceea ce le limitează capacitățile lor intelectuale. Oare asta se vrea? Oare ai noștri „distinși” conducători au habar de situația elevilor din județele Covasna și Harghita, și dacă da, cât le pasă? N-ar strica o lege care să-i protejeze, ba chiar una care să-i încurajeze să nu mai plece, altfel peste ani și ani ne vom trezi ca-n satele învecinate și deja afectate în care supraviețuiesc doar câteva familii de români bătrîni…
Nu știu dacă „În locul unei crude realități e de preferat speranța.”- după cum spunea Pavel Coruț, dar mai cred în lucruri sfinte după cum frumos spune Nicolae Dabija în versurile cu care voi încheia radiografia zilei de 27 octombrie 2017.
„Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.”
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
