Miercuri, 01 august, a fost sărbătoare, bucurie, emoție la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, unde a avut loc festivitatea de avansare în gradul militar următor, la termen a unui ofiţer şi a 8 subofiţeri, care, în cursul acestui an au împlinit sau împlinesc stagiul minim în grad și îndeplinesc celelalte condiții prevăzute de regulamentele militare.
În continuarea activităților au fost prezentați colectivului noii nostrii colegi, absolvenți ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni promotia 2018, repartizați și încadrați în unitatea noastră.
Prim adjunctul inspectorului șef colonelul Dragomir Cristian le-a recomandat acestora să dea dovadă de corectitudine, să aibă o atitudine proactivă si le-a urat să aibă o carieră în ascensiune.
Totodată prim adjunctul inspectorului șef, a subliniat că avansarea cadrelor militare reprezintă confirmarea maturităţii profesionale şi încununarea mai multor ani de muncă, aducând cu sine creşterea responsabilităţii şi un nivel mai ridicat al standardelor pentru îndeplinirea misiunilor.
Acesta a adresat celor avansaţi în mod special, dar şi celorlalţi colegi, sincere felicitări, urări de sănătate, putere de muncă, împliniri pe plan profesional şi personal!!!
Compartimentul Informare, Relaţii publice şi cu publicul
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail