Un număr de 17 echipe au luat parte, duminică, la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului vânătoresc organizat la Malnaş Băi. Primarul comunei, Kasleder Jozsef, ne-a declarat că se aştepta la o participare mai numeroasă, însă, se pare că, din cauza crizei economice pe care o resimţim cu toţii, unele echipe au renunţat să mai fie prezente la ediţia din acest an.

Edilul a menţionat că toate echipele participante au fost  din judeţul Covasna, una dintre acestea fiind formată din elevi ai Şcolii  Generale „Tokes Jozsef” din localitate. Cei mici, alături de cei mari au încercat să demonstreze juriului că se pricep cel mai bine atât la prepararea reţetelor din carne de vânat cât şi la decorarea meselor şi întreţinerea unei atmosfere de sărbătoare.

Pe lângă gătitul de mâncăruri alese, cei prezenţi au avut posibilitatea să asiste şi la  demonstraţiile de călărie dar şi la cele de tir cu arcul.

Primarul comunei, Kasleder Jozsef, a pecizat că, în fiecare an, Festivalul vânătoresc este organizat doar cu sprijinul sponsorilor, autoritatea locală nefiind nevoită să aloce sume pentru acest important eveniment gastronomic ce are loc, în judeţul Covasna.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail