Muzeul Judeţean Mureş va reînvia în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Roman de la Călugăreni sau Festivalul 3R, care va avea loc în 8 august, scrierea latină pe tăbliţele cerate, aşa cum se practica aceasta pe vremea Imperiului Roman.
Şefa Laboratorului Restaurare-Conservare de la Muzeul Judeţean Mureş, Raluca Dumitrescu, a declarat pentru AGERPRES că, în cadrul celor 25 de ateliere care vor funcţiona la Călugăreni pe parcursul festivalului, vor fi organizate cursuri de scriere cu stilus (sau stylus) pe tăbliţele cerate.
„La atelierul de scriere latină vom avea tăbliţe cu ceară pe care se va imprima scrisul prin gravare cu ajutorul unor instrumente metalice, numite stilus, care sunt reproduse după piese originale. Totul va fi cât mai autentic posibil”, a precizat Raluca Dumitrescu.
Tăbliţa cerată a fost una dintre cele mai vechi şi cele mai folosite ustensile pentru scris din istoria omenirii, ceara folosită în trecut fiind cea naturală, de albine, care uneori era amestecată cu seu.
Pe lângă scrierea latină pe tăbliţele cerate, la Călugăreni – unde există un castru roman extrem de bine conservat – va funcţiona, pe parcursul festivalului, şi un atelier de mozaic antic, de ceramică sau de teracotă.
„Am pregătit material didactic, pentru mozaic avem tesere, bucăţele de gresie, piatră naturală, marmură, granit etc. Vor fi prezentate două tehnici diferite pe care publicul trebuie să le definitiveze. La ceramică şi teracotă avem mulaje speciale după care se vor realiza copii prin amprentare. Din bucăţi de lut, care vor fi presate în nişte negative, se vor obţine mici piese ceramice după obiecte de patrimoniu. Nu vom folosi originalele, ci nişte copii”, a precizat Raluca Dumitrescu.
Muzeograful Angela Săplăcan a precizat că fiecare atelier organizat la Călugăreni va avea câte o denumire în limba latină, iar specialiştii muzeului vor fi îmbrăcaţi în costumaţii adecvate epocii şi vor folosi unelte specifice.
„Este un fel de joacă, care nu se adresează doar copiilor. Numai la forumul roman avem 25 de ateliere. Este foarte mult pentru o singură zi. 25 de ateliere cu partea lor tehnică, explicativă, cu ajutoare, cu îndrumători, cu suport tehnic care imită. Avem reproduceri după unelte, vase obiecte din epoca romană. E o metodă foarte bună de învăţare, se adresează copiilor, dar nu numai’, a precizat Săplăcan.
Cea de-a treia ediţie a Festivalului Roman de la Călugăreni sau Festivalul 3R, care va avea loc în 8 august, va aduce cultura romană în sânul comunităţii, prin parade, lupte de gladiatori, dezbateri, cu scopul de promovare a patrimoniului arheologic excepţional pe care îl deţine judeţul.
Festivalului Roman de la Călugăreni, desfăşurat sub genericul ‘Imperiul contraatacă’, va avea pe lângă ateliere şi o serie de work-shop-uri şi parade.
. .
AGERPRES
www.agerpres.ro