De aproape o lună  se derulează la Braşov cu succes (ca de obicei) tradiţionalul Festival Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, ajuns  anul acesta la cea de-a XII-a ediţie. Ei bine, la finele acestei săptămâni respectiv sâmbătă, 29 noiembrie 2014 şi duminică, 30 nov. de la 18,30 va avea loc încheierea manifestării. Dar nu oricum, ci în buna tradiţie instituită încă de la prima ediţie, anume printro premieră.

     De data aceasta s-a optat pentru  Ţara surâsului” de Franz Lehár.  Fiindcă se  ştie, opereta reprezintă  un gen de spectacol  îndrăgit de  marele public, care  cu numai  o săptămână în urmă umpluse pînă la refuz  sala Operei dn Braşov  pentru a asista la Gala Operetei şi Musical-ului.

 

                                                     Încă o ediţie izbutită

   În fiecare sâmbătă  din luna noiembrie a.c. a avut loc câte o reprezentaţie specială dedicată unuia dintre genurile cosacrate. Deschiderea Festivalului s-a făcut cu  opera „Falstaff” de Verdi, singura lucrare  bufă în trei acte a marelui compozitor italian. A performat în rolul principal  baritonul clujean Lucian Petrean invitat special la Braşov, care  s-a pregătit un an de zile pentru acest rol dificil! Iar aplauzele entuziaste de la sfârşit au arătat că  strădania sa a meritat efortul.

      Pe data  de 8 noiembrie a venit rândul fatuoasei „Gale de Operă”, la care au luat parte  nume  importante ale liricii internaţionale, dar şi  interpreţi şi balerini cunoscuţi din România. Lor li s-au alăturat  (ca de obicei)  vedete din partea artiştilor gazdă, precum şi  Corul şi Orchestra Operei Braşov. În program  au figurat  pagini de referinţă din creaţia celebrilor compozitori Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Jules Massenet, Gaetano Donizetti, Umberto Giordano.

    În weekend-ul ce a urmat spectatorii de etnie maghiară, dar şi română, au fost  invitaţi la seara  intitulată „Farmecul Operetei Maghiare”, care an de an s-a bucurat de o apreciere desebită. Este  un spectacol inedit ce reuneşte  solişti   ai Operelor  Maghiare şi Române din Cluj-Napoca, sub bagheta  cunoscutei dirijoare  Incze Gergely Katalin.

    Un   moment aparte  în cadrul Festivalului, aşa cum am precizat  mai înainte, l-a reprezentat „Seara Operetei şi a Musical”-ului, care  a avut  loc  sâmbătă, 22 noiembrie. Surpriza  părţii a doua a  constituit-o prezenţa pe scena Operei braşovene  a Paulei Seling, care  a interpretat câteva piese celebre din repertoriul internaţional de music-hall. Alături de ea a apărut un alt invitat special, tenorul/regizor Tiberius Simu, care   a fost solicitat să monteze la Braşov opereta „Ţara surâsului”, ce va fi prezentată în premieră zilele următoare în două distribuţii diferite.

O premieră mult-aşteptată

   În cadrul conferinţei de presă care a avut loc ieri la prânz, la sediul Operei Braşov, susţinută de Cecilia Doiciu,directorul instituţiei, Ovidiu Mezei, director artistic, regizorul Tiberius Simu şi coregrafa Corina Dumitrescu  ni s-au oferit informaţii despre  noua montare.

    „Ţara surâsului”  este o operetă în trei acte de Franz Lehár, vestit compozitor austriac de origine maghiară ( născut în  anul 1870 la Komárom şi decedat în 1948 la Bad Ischl), considerat reformatorul acestui gen de spectacol.  Lehár  a urmat studiile muzicale la Conservatorul din Praga, sub îndrumarea cunoscutului Antonin Dvořák. În anul 1902 a devenit dirijorul Teatrului de Operetă din Viena și și-a început activitatea de creație.  Prima s-a operetă de mare succes a fost „Văduva veselă” compusă în anul 1905, urmată de peste 30 de operete, cum ar fi „Contele de Luxemburg”,”Dragoste de țigan” , „Eva”, „Mazurca albastră”,”Paganini”,”Frederica” „Țara surâsului” etc.

   Premiera  a avut loc la Viena, în 9 februarie 1923 cu titlul cam neispirat „Jacheta galbenă”, dar consacrarea s-a produs abia pe 10 octombrie 1929 la Berlin,   cu o nouă titulatură -„Ţara surâsului”- ce s-a impus  şi aşa a rămas până astăzi.
Această adevărată  feerie muzicală aduce în prim plan o poveste de dragoste ce iese din tipare, dintre un bărbat şi o femeie ce aparţin unor culturi şi mentalităţi diferite. E un „love story” ce se derulează  în atmosfera specifică lumii orientale, a unei aşa-zise patrii imaginare a zâmbetului.

    Ca atare, vestimentaţia personajelor este opulentă, pitorească, ceremonialurile  tradiţionale (precum servirea ceaiului) sunt atent reliefate de realizatori. Pe lângă muzică, un rol foarte important revin decorurilor şi costumelor, gândite de o artistă completă, Rodica Garştea, care cu fiecare nouă realizare se depăşeşte pe sine.

Tiberius Simu, un tânăr regizor plin de ambiţie

. .

   La conferinţa de presă amintită l-am ascultat  pe tânărul rezizor/tenor  Tiberius Simu de la Opera din Cluj-Napoca…vorbind, nu cântând (aşa cum o făcuse cu o săptămână  în urmă în „Gala Operetei şi Musical”-ului), arătând  din capul locului că a colaborat excepţional cu colegii săi din Braşov. Iar reuşita se va vedea peste două zile.

    Clujean de felul lui, Tiberius Simu a urmat mai întâi Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”,  frecventând  cursuri de vioară, pian şi canto, iar mai apoi  Academia de Muzica “Gh. Dima” din oraşul natal. S-a specializat în  regia de teatru musical şi de operă.

   Ne-a precizat că se află la prima sa colaborare cu Opera braşoveană şi speră să continue, pentru că a găsit aici un colectiv de artişti minunaţi.

    Acelaşi lucru l-a afirmat şi  coregrafa  Corina Dumitrescu, din Bucureşti, care a venit cu nişte soluţii ingenioase, aducând o viziune originală asupra desfăşurării tradiţionale a spectaclului „Ţara surâsului”.

   Acestor  minunaţi realizatori  li se adaugă dirijorul Traian Ichim, care a trudit ca de fiecare dată alături de Orchestra Operei pentru ca acordurile muzicale să fie perfecte, pecum  şi dirijorul  Corului, prof. Ciprian Ţuţu – un alt perfecţionist.

                                                  Două distribuţii diferite

  

   Din nou va fi o premieră cu două distribuţii diferite, modalitate de lucru ce stimulează competiţia pe posturi între artişti, urmând ca în luna martie – după cum a subliniat pianistul Ovidiu Mezei – să mai aibă loc o reprezentaţie cu distribuia feminină a rolurilor principale schimbată. „Dorim să stimulăm ambiţia fiecărui interpret, să promovăm tinerele noastre talente, absolvente de Conservator, care au evluat în Cor până acum. Este, de pildă, cazul Cristinei Coatu, care va debuta într-un rol principal.

   În distribuţia de  sâmbătă apar pe afiş  numele  unor solişti consacraţi, ca Valentina Mărgăraş, Mihai Irimia, Corina Klein, Mugurel Oancea, Andreea Gurguiatu, Cristian Fieraru, Mugur Curelaru, iar a doua zi, duminică,  să intre în scenă Cristina Coatu, Liviu Iftene, Iuliana Stârlea, Claudiu Bugnar, Andromeda Nemeş, Cristian Fieraru, Mugur Curelaru, alături  de Corul, Baletul şi Orchestra Operei Braşov.

000

 

    Va fi o premieră atipică, un spectacol atent elaborat, care  va încheia în chip strălucit încă o ediţie a prestigiosului Festival Internaţional de Operă, Operetă şi Balet de la Braşov.

    Mult succes interpreţilor, felicitări realizatorilor!

                                                                                                                Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail