Importantul eveniment cultural-artistic care a captat interesul melomanilor din cel puţin trei judeţe -Braşov, Covasna şi Haghita-, timp de mai multe săptămâni, ne refeim la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet din oraşul de sub Tâmpa, se îndreptă spre un finiş apoteotic. Da, fiindcă în acest final de săptămână, mai precis sâmbătă, 23 şi duminică 24 noiembrie, ca şi sâmbăta viitoare, pe 30 noiembrie 2013, va avea loc o premieră mult-aşteptată: capodopera verdiană „Trubadurul”.
Referindu-ne strict la importanta manifestare muzicală aflată pe ultima sută de metri, trebuie să subliniem faptul că actuala ediţie a stat sub semnul împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea embrionului Operei de astăzi, anume Teatrul Muzical din Braşov. Şi aşa cum a declarat d-na Cecilia Doiciu, directorul instituţiei, putem spune că s-a dorit ca festivalul aniversar din 2013 să cuprindă spectacole dintre cele mai diverse, de la opera clasică la balet, de la operetă la music-hall, genuri diverse dar şi înrudite, care să satisfacă exigenţele numerosului public ce a umplut până la refuz cocheta sală din strada Bisericii Române.
O retrospectivă necesară
Pentru că am lipsit din ţară în ultima vreme, este cazul să facem o trecere în revistă a regalului muzical amintit. Aşadar, sâmbătă 26 octombrie 2013, a sunat gongul Deschiderii oficiale a Festivalului cu premiera „Il Trittico”, de G. Puccini, alcătuit din lucrările separate „Il Tabarro” (în regia tânărului şi talentatului regizor Alexandru Nagy, din Capitală), „Suor Angelica” (ce a prilejuit debutul în postura de regizor a sopranei Valentina Mărgăraş, care şi-a etalat în acest fel harul şi multiplele-i calităţi artistice) şi, în sfârşit, „Gianni Schicchi” (un alt debut regizoral, baritonul Marian Pop, de la Opera din Cluj-Napoca). La pupitru orchestrei braşovene s-a aflat cunoscutul dirijor bucureştean, Ciprian Teodoraşcu.
Sâmbăta următoare, pe 2 noiembrie 2013, a avut loc tradiţionala Gală a Festivalului, având ca interpreţi solişti invitaţi din Austria, Elveţia, Serbia, dirijorul – David Crescenzi – venind din Italia. Au contribuit la reuşita spectacolului soliştii, corul, baletul şi orchestra Operei Braşov.
Dansul clasic a avut şi el parte de o seară specială, un colectiv al Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa prezentând „Cenuşereasa”, pe muzică de S. Prokofiev şi J. Massenet, în regia şi coregrafia inspirată a cunoscutului balerin Horaţiu Cherecheş.
Sâmbătă, 16 noiembrie 2013, a venit rândul operetei şi musical-ului, seara stând sub semnul unei călătorii melodioase prin lume, sub bagheta energicei dirijoare Incze Gergely Katalin, protagonişti fiind solişti ai Operei Maghiare şi ai Operei Române din Cluj-Napoca, precum şi artişti ai instituţiei-gazdă.
Ei bine, iată că ajungem în acest weekend la punctul culminant, aşa cum menţionam la început: premiera cu opera „Trubadurul”, de de Giusppe Verdi, care se va întinde în mod excepţional timp de trei zile (sâmbătă, 23 noiembrie, duminică, 24 noiembrie şi sâmbătă, 30 noiembrie 2013, de la orele 18,30) având…trei distribuţii diferite. Încă un fapt inedit ce se va petrece pe scena braşoveană.
Despre acest eveniment remarcabil s-a vorbit pe larg în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc zilele acestea, la care au luat parte pe lângă staff-ul Operei braşovene, respectiv Cecilia Doiciu – director şi Ovidiu Mezei – şeful Compartimentului de Studii Muzicale, redutabila regizoare Anda Tabacaru-Hogea, împreună cu ceilalţi artizani ai dificilului spectacol: dirijorul Traian Ichim, insiprata şi talentata scenografă Rodica Garştea, maestra coregrafă Nermina Damian, care a asigurat mişcarea scenică, maestrul de cor Ciprian Ţuţu. Şi am remarcat, plăcut surprins, o prezenţă inedită – instructorul de lupte medievale, Bogdan Bălăşcău. Întrucât acţiunea capodoperei verdiene presupune multă acţiune, confruntări armate, încleştări militare, în care mai ales membrii corului au de făcut faţă unor provocări nebişnuite pentru ei era nevoie de un asemenea antrenor cu veleităţi speciale.
Povestea « Trubadurului »
„Il Trovatore” este cea de-a doua operă din trilogia monumentală compusă de genialul Giuseppe Verdi, alături de „Rigoletto” şi „Traviata”. Au trecut exact 160 de ani de la premiera sa la Teatrul „Apollo” din Roma. „Este o adevărată piatră de încercare pentru orice instituţie de Operă care se respectă”, sublinia regizoarea Anda Tabacaru-Hogea, care s-a aplecat cu inspiraţie şi profesionalism asupra textului, muzicii, atmosferei cu totul aparte a dificilei creaţii. „Este o lucrare grea, foarte pretenţioasă din toate punctele de vedere. Şi a fost cu atât mai dificil cu cât am lucrat cu trei distribuţii diferite, într-un timp scurt, trebuind să ţin cont de programul invitaţilor, unii veniţi din străinătate, alţii sosind din diferite oraşe ale ţării. „Trubadurul” constituie o operă eminamente romantică, în care întâlnim sentimente contradictorii, poveşti cu fantome şi vrăjitoare, personaje puternice, schimbări neaşteptate de situaţii. Ca exprimare scenică, am păstrat atmosfera Spaniei din secolul al XV-lea, dar am apelat şi la tehnici multi-media moderne”, a mai punctat regizoarea. De această dată, alături de personajele principale un loc important îl deţin membrii corului, cu care s-a lucrat la fel de mult.
În spectacol asităm la derularea unor acţiuni războinice, violente, urmate de secvenţe optimiste, încărcate de fior liric. Personajul central este Azucena, o ţigancă aprigă, un caracter dificil. În ea sălăşuiesc parcă mai multe fiinţe, pe de o parte o mamă iubitoare pentru presupusul ei fiu, pe de alta o eroină controversată, mânată de setea de răzbunare. Ea se va confrunta cu trei eroi la fel de bine conturaţi, anume Manrico (trubadur, ofiţer al prinţului Urgel, falsul fiu al Azucenei), Leonora (curteana prinţesei de Aragon) şi Contele de Luna (tânăr nobil aragonez). Adică, un triou animat de sentimente frumoase, de iubire, dar şi de gelozie, patimă, răzbunare.
Distribuţie multiplă
Cum arătam mai înainte, există nu mai puţin de trei distribuţii alternative, o altă premieră braşoveană. Azucena va fi interpretată pe rând de mezzosopranele, Mihaela Ungureanu-Binder (invitată de la faimoasa „Staatsoper” din Viena), Carmen Topciu şi Asineta Răducan. Urmează un alt trio de mare clasă, compus din cele mai frumoase voci de soprană ale Operei din Braşov: Valentina Mărgăraş, Anda Pop, Cristina Radu, menţionate în ordinea în care vor apărea în cele trei spectacole succesive, dând viaţă romanticei Leonora. Urmează „artileria grea” a tenorilor de mare valoare, vocile cele mai îndrăgite de public, ce în cazul de faţă vor da viaţă şarmantului Manrico, anume Hector Lopez (Mexic), Cosmin Marcovici (de la Opera Naţională din Iaşi) şi Cristian Bălăşescu (de la Opera Naţională din Timişoara). Nu puteau lipsi baritornii, şi ei atât de îndrăgiţi, precum starul Adrian Mărcan, alături de Lucian Petrean şi tânărul Alexandru Aghenie, interpreţi ai Contelui de Luna.
Din distribuţie mai fac parte distinsele soprane Nicoleta Chirilă, Maria Petcu-Catrina şi Sonia Hazarian, care o întruchipează pe Ines, dama de companie a Leonorei, dar şi cunoscuţii başi Marian Reşte, Octavian Vlaicu (de la Opera Naţională Timişoara) şi Dan Popescu, ce apar în rolul Ferrando, căpitan în trupele Contelui de Luna şi, nu în ultimul rând, tenorii Mugurel Oancea şi Claudiu Bugnar, personificându-l pe soldatului Ruiz, din compania lui Manrico.
Aşadar, artişti tot unul şi unul. Ceea ce a perupus o colaborare benefică într ei ei şi directorul de scenă, „nu neapărat o concurenţă pe post”, cum subtil şi elegant aprecia regizoarea Anda Tabacaru-Hogea.
Confesiunile unui mare regizor de operă
Deoarece am evocat-o de mai multe ori pe maestra de scenă Anda Tabacaru-Hogea, vă propun să-i ascultaţi crezul profesional, după cum s-a destăinuit într-un interviu realizat de Mihai Alexandru Canciovici .
„Mi-am făcut întotdeauna documentarea, mă pregătesc şi vin la repetiţii cu lecţia învăţată, ştiu ce am de făcut în acea zi. Astăzi se poate face orice în spirit modern, dar trebuie urmărită motivaţia, nu poţi să schimbi total sensul lucrării. Mă impresionează mai mult o lucrare montată clasic, dar în care relaţiile dintre personaje sunt umane şi actuale, transmiţându-se publicului stări profunde şi adevăr artistic. Eu am câteva repere de regizori mari, de la care se poate învăţa mereu: Franco Zeffirelli, Jean Pierre-Ponnelle, Margarita Wallmann, Otto Schenk, Patrice Chereau, Götz Friedrich.(…)
Am o mare durere că tata (regretatul Dimitrie Tăbăcaru, celebru regizor ieşean de operă care s-a părpădit la numai 56 de ani) n-a văzut nimic din producţiile mele, că nu m-a văzut niciodată la o repetiţie şi a murit cu îndoiala că eu nu pot fi în stare să mă perfecţionez în această profesie. Toate producţiile le dedic tatălui meu.
Eu consider că fiecare spectacol trebuie să fie un act de cultură. Un regizor astăzi trebuie să descopere sensul partiturii, să ajungă la teatralitatea muzicii. Orice compozitor are o gândire scenică, şi este, în acelaşi timp, un om de teatru. Când vom descoperi cât mai mult această teatralitate, vom putea scoate în evidenţă sensurile profunde şi adevărate ale partiturii. După opinia mea, un regizor de operă trebuie să aibă un puternic simţ muzical şi teatral, intuiţie muzicală şi, mai ales, să aibă capacitatea să analizeze dramaturgia muzicală creată de compozitor şi libretist deopotrivă. El trebuie să respecte partitura cu religiozitate şi să n-o trădeze şi mai ales să nu se îndepărteze de libret. De foarte multe ori adaptările libretului pot deveni hilare şi total nepotrivite cu intenţia şi mesajele lucrării. Modernitatea adevărată şi cu valoare artistică poate fi transpusă scenic pornind de la aceste aspecte”.
…Dragi iubitori ai frumosului din judeţul Covasna, mai doriţi şi alte argumente pentru a asista la un eveniment artistic de o asemenea reverberaţie?
Cred că nu!
Horia C. Deliu
