130 de elevi de la mai multe şcoli din judeţ vor participa astăzi la „Festivalul de Dans, muzică şi mişcare” derulat de Şcoala Gimnazială Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe.

. .  

Festivalul, aflat la prima ediţie, se derulează în cadrul unui proiect al Şcolii Gimnaziale „Nicolae Colan”, organizat pentru ciclul gimnazial, cu finanţare de la Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

„Acest proiect are drept scop realizarea unei legături mai strânse între unitatea noastră şi şcolile din mediul rural din judeţul Covasna, prin activităţi sportive şi artistice”, a declarat conducerea Şcolii Gimnaziale „Nicolae Colan”.

Potrivit sursei citate, festivalul se va desfăşura, astăzi, începând cu ora 9.00, la Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe. Vor participa 130 de elevi de la şcoli din Micfalău, Bodoc, Chichiş, Belin, Zagon, Valea Mare, Moacşa, dar şi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan” din municipiu. Copiii, pregătiţi de dascălii lor, vor urca pe scenă şi vor prezenta dansuri populare, dansuri moderne, cântece.

În paralel, se va desfăşura o competiţie interşcolară la fotbal.

După programul artistic, va avea loc un concurs de tip „Treasure Hunt” (n.r. – vânătoare de comori). Evenimentul se va încheia cu un program de Zumba susţinut de instructoarea Simona, au anunţat organizatorii.

 

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail