Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de miercuri, 16 octombrie, 70% subvenţiile pe suprafaţă şi până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Astfel, avansul pentru plata directă în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), este de 102,6082 euro/ha, plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare (inclusiv 5 ha) şi peste 5 hectare şi până la 30 de hectare inclusiv va fi de 48,7127 euro//ha), plata pentru înverzire (59,3201 euro/ha), iar plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/ha).

Pentru speciile ovine/caprine, respectiv sprijinul cuplat în sectorul zootehic, plafonul alocat este de 17,7173 euro/animal.

Avansul se va acorda în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2019, iar din 1 decembrie 2019, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

Plăţile pentru schemele finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plăţile schemelor finanţate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018.

Pe 30 septembrie, ministrul Agriculturii, Petre Daea, declara că aproape 300.000 de dosare au fost procesate dintr-un total de 900.000, pentru acordarea subvenţiilor în avans în agricultură.

Potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), peste 846.600 cereri unice de plată, pentru o suprafaţă totală de 9,7 milioane hectare au fost depuse până la data de 15 mai, când s-a încheiat campania de primire a cererilor, aferente anului 2019. Faţă de anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194.695,83 hectare, fapt care confirmă tendinţa de comasare a terenurilor, notează APIA.

Suma totală alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în 2019 se ridică la 1,94 miliarde de euro.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail